- Publicitate -

Sesizări rezolvate de SGU Ploiești. În weekend s-a intervenit cu 50 de oameni în teren

Data:

Au curs sesizările în acest weekend, după ce în Ploiești am avut prima zăpadă din acest an. Deși cantitatea de zăpadă așternută nu a fost mare, problemele au fost numeroase, în aproape toate cartierele.

- Publicitate -

10 arbori căzuți în Ploiești. Au intervenit și echipajele ISU și cele ale SGU. Ce nu s-a rezolvat ieri a rămas pentru azi.

Citește despre două dintre sesizări AICI și AICI.

Instalat de doar două zile la conducerea SGU Ploiești, directorul Dragoș Măchițescu ne-a declarat: ”Angajații mi-au spus că niciodată nu au fost atât de mulți arbori afectați, într-un interval scurt de timp. Nu a nins mult, dar este clar că erau arbori care ar fi trebuit toaletați sau tăiați, pentru a nu afecta domeniul public. O să ne mișcăm rapid în următoarea perioadă în acest sens. 

În plus, am trimis oamenii în teren pentru a rezolva și problemele cu relantisoarele deteriorate. 

- Publicitate -

Vor fi multe de schimbat în perioada imediat următoare în activitatea SGU și veți vedea asta în scurt timp pe domeniul public din Ploiești.” 

Galerie foto – intervenția SGU la sesizările ploieștenilor

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

1 COMENTARIU

  1. Cei din imagini sunt angajati SGU sau voluntari? De ce nu se sesizeaza din oficiu inspectia muncii? Cum sunt lasati acei muncitori sa lucreze fara echipament de protectie? De tot rasul. Nu ne mai facem bine in veci!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cum te poți antrena gratuit pentru Dac Warrior 2025?

Dac Warrior 2025, una dintre cele mai importante competiții...

Biserica Fake, mai mare decât Catedrala Mântuirii Neamului

Vă uitați scandalizați sau amuzați la cum își caută...

Bobonete cere încadrare penală pentru colesterol și diabet în România

”(...) Nu sunt dat in judecata, Nu m-au ridicat...

Incendiul de la Fermele Cojocaru: „Totul s-a dus!” (VIDEO)

Incendiul de la Fermele Cojocaru, din satul Lacul Turcului,...

Observatorul Prahovean, cea mai mare comunitate media din județ

Observatorul Prahovean, liderul presei online din Prahova, cu aproape...
- Publicitate -

Știri noi

Cine este tânăra care a murit în accidentul de la Valea Călugărească

O tânără de 26 de ani, mama unui băiețel,...

Prima ”mare” captură a jandarmilor prahoveni în 2025 [VIDEO]

La începutul fiecărui an, instituțiile statului, în special cele...

Demisie la Realitatea, din cauza lui Călin Georgescu

Jurnalista site-ului postului de televiziune Realitatea, Monica Vasilescu, și-a ...

Prefectul cere separatoare de sens la Valea Călugărească

Două accidente mortale s-au produs, ieri, pe DN 1...

Primul permis de conducere suspendat cu radarul fix pe DN 2

Poliția Rutieră a anunțat că miercuri, 22 ianuarie, a...
- Publicitate -

Emisiuni

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...
- Publicitate -

Vox Publica

Prima ”mare” captură a jandarmilor prahoveni în 2025 [VIDEO]

La începutul fiecărui an, instituțiile statului, în special cele...

De ce facem „Curățenie Generală”? Pentru că nu avem școală!

Românii fac, mai nou, „Curățenie Generală”. De ce? În...

Tu de ce nu ai primă de pensionare 100.000 de euro? Pentru că nu ești director la Romsilva…

Ies la iveală beneficiile unor nesimțiți din sistemul public,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Prefectul cere separatoare de sens la Valea Călugărească

Două accidente mortale s-au produs, ieri, pe DN 1...

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, reținut. Acuzațiile DNA

Vlad Oprea, primarul PNL al stațiunii Sinaia, a fost...

Primăria Ploiești se împrumută pentru gazele de la Termo

Primăria Ploiești intenționează să acceseze două noi împrumuturi. Cele...

Primarului din Sinaia i s-a făcut rău în timpul perchezițiilor DNA

Vlad Oprea (PNL), primarul orașului Sinaia, a ajuns la...
- Publicitate -

Peste 3,4 milioane de lei pentru Centura Comarnic – VIDEO

Consiliul Județean Prahova va aloca, miercuri, peste 3,4 milioane...

Un nou consilier județean, validat în funcție în Prahova

Un nou consilier județean va fi validat, miercuri, în...

Investițiile propuse pe tronsonul Gara de Sud – Gara de Vest

Proiectul privind realizarea unui nou drum de legătură între...

Operatorul de salubritate UWS, acțiune de igienizare în Ploiești

Operatorul de salubritate UWS a demarat o acțiune amplă...