- Publicitate -

Zona din Ploiești unde limita de viteză va fi de 30 km/h. Recensământ auto și monitorizare video pentru reducerea zgomotului

Noua hartă strategică de zgomot a municipiului Ploiești și planul de acțiune pentru reducerea poluării fonice au fost aprobate miercuri, 29 iulie, de Consiliul Local. Traficul rutier rămâne principala sursă de zgomot din oraș. Cea mai liniștită zonă figurează parcul de la Sala Sporturilor, unde se propune ca limita de viteză să fie de 30 km/h. Printre măsuri figurează un recensământ auto, dar și monitorizarea video a traficului din intersecții, piste pentru bicicliști și înlocuirea autobuzelor vechi.

Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului din municipiu cuprinde măsuri privind modernizarea transportului public, reducerea traficului auto în zona centrală, amenajarea unor piste pentru biciclete, monitorizarea video a circulației și limitarea vitezei în apropierea Parcului Regele Mihai I al României.

Cele două proiecte de hotărâre au fost adoptate cu 23 de voturi „pentru”.

Care sunt cele mai zgomotoase străzi din Ploiești

Harta strategică identifică mai multe bulevarde și străzi intens circulate pe care traficul rutier generează niveluri ridicate de zgomot.

Printre arterele menționate în document se numără Bulevardul București, Bulevardul Independenței, Bulevardul Republicii și Șoseaua Vestului. Pe listă apar și străzile Ștrandului, Grigore Cantacuzino, Mărășești, Gheorghe Doja, Apelor și Găgeni.

Este vorba, în principal, despre artere care preiau zilnic un volum mare de trafic, inclusiv autovehicule care tranzitează municipiul sau fac legătura între cartierele Ploieștiului și principalele ieșiri din oraș.

Traficul rutier, sursă de poluare fonică

Potrivit hărții strategice, circulația autovehiculelor continuă să fie principala sursă de poluare fonică din Ploiești. În aceste condiții, o mare parte dintre măsurile propuse de municipalitate urmăresc reducerea numărului de autoturisme care circulă prin oraș, în special prin zona centrală, și creșterea atractivității transportului public.

Strategia pe termen lung prevede modernizarea serviciului de transport public și descurajarea utilizării autoturismelor personale în centrul municipiului.

Planul include și realizarea noii legături rutiere dintre Gara de Sud și Gara de Vest. Noua arteră ar urma să preia o parte din traficul care traversează în prezent zone aglomerate ale orașului. Termenele prevăzute pentru aplicarea măsurilor sunt însă diferite, unele dintre proiecte având ca orizont de implementare perioada 2030–2036.

Măsuri prevăzute pentru reducerea zgomotului în perioada 2030–2036

Una dintre direcțiile prevăzute în planul de acțiune este înnoirea parcului de transport public. Documentele aprobate prevăd scoaterea din circulație a autobuzelor care au un consum mare de combustibil și un grad ridicat de uzură. Totodată, este propusă revizuirea traseelor și a intervalelor orare în care circulă mijloacele de transport în comun.

Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc atât reducerea zgomotului produs de vehiculele vechi, cât și creșterea numărului de ploieșteni care aleg autobuzul sau tramvaiul în locul autoturismului personal.

Modernizarea transportului public este prezentată în plan drept una dintre soluțiile care pot contribui, pe termen lung, la reducerea traficului și a poluării fonice.

Pistă pentru biciclete între strada Găgeni și Șoseaua Nordului

Planul de acțiune cuprinde și realizarea unei piste pentru biciclete care să asigure legătura dintre strada Găgeni și Șoseaua Nordului. În document se precizează că investiția este propusă „astfel realizându-se fluidizarea circulației și îmbunătățirea traficului în zonă”.

Amenajarea traseului pentru biciclete este inclusă în categoria măsurilor prin care municipalitatea încearcă să ofere alternative la deplasarea cu autoturismul. Zona Găgeni–Șoseaua Nordului este una intens circulată, iar strada Găgeni figurează și pe lista arterelor unde au fost identificate niveluri ridicate de zgomot.

Recensământ al traficului și monitorizare video pentru hărțile de zgomot din 2027

Planul aprobat prevede „realizarea unui recensământ al traficului în municipiul Ploiești, cel puțin pe categoriile de autovehicule care trebuie utilizate în realizarea hărților de zgomot pentru anul 2027”.

Datele obținute vor fi folosite la întocmirea viitoarelor hărți strategice de zgomot. Recensământul ar trebui să ofere informații despre tipurile de vehicule care circulă pe principalele artere, volumul traficului și perioadele în care se înregistrează cele mai mari valori.

O altă măsură vizează extinderea sistemului de management al traficului din municipiu. Planul face referire inclusiv la monitorizarea video a circulației, în cadrul proiectului „Montare sistem de supraveghere trafic în intersecții”.

Camerele ar urma să ofere informații despre fluxurile de autovehicule și să permită o gestionare mai eficientă a circulației în intersecțiile aglomerate.

Datele furnizate de sistemele de supraveghere pot fi folosite și pentru analiza traficului, inclusiv în procesul de actualizare a hărților de zgomot.

Limită de 30 km/h în apropierea Sălii Sporturilor

Parcul Regele Mihai I al României, situat în apropierea Sălii Sporturilor Olimpia, își păstrează statutul de zonă liniștită. Pentru protejarea parcului, documentul propune limitarea vitezei de circulație la 30 km/h pe străzile aflate în proximitate.

Reducerea vitezei poate diminua zgomotul produs de motoare, frânări și accelerări, în special în zonele în care traficul se desfășoară aproape de spațiile verzi sau de zonele de recreere.

Măsura nu este prezentată doar ca una de siguranță rutieră, ci și ca o intervenție pentru menținerea unui nivel redus al zgomotului în interiorul parcului.

O parte dintre măsuri pot fi aplicate într-un termen mai scurt, în timp ce proiectele de infrastructură au termene care ajung până în perioada 2030–2036.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi