După capturarea unui urs la Ploiești, în incinta rafinăriei Petrotel Lukoil, administrația locală a anunțat că va continua monitorizarea, cu drone și cu camere de luat vederi cu senzori de mișcare, în mai multe zone ale orașului. Asta deorece autoritățile bănuiesc că ar mai exista un exemplar în zona Rafinăriei Vega.
Autoritățile locale nu cred că după tranchilizarea și capturarea ursului din incita rafinăriei Petrotel Lukoil (detalii AICI), problemele legate prezența unor astfel de animale se vor încheia.
Reprezentanții Primăriei Ploiești au anunțat, luni, că, în continuare, se va menține monitorizarea zonelor, cu ajutorul camerelor de luat vederi cu senzori de mișcare, dar și cu ajutorul dronelor.
Asta deoarece, susțin reprezentanții autorităților, ar mai exista un exemplar de urs în zona Rafinăriei Vega.
”Opinia experților, și cinstit și a mea cât mă pot uita și am expertiză în acest sens, este că noi vorbim de ursul pe care l-ați văzut în imagini la podul de la Bucov (n.r. imaginile au fost publicate de Observatorul Prahovean aici: Urs filmat azi noapte pe podul de la ieșirea din Ploiești spre Bucov). Cel din imaginile de la Remat și Mihai Bravu a fost capturat. Ne lămurim și o să monitorizăm foarte clar în ce măsură mai avem un exemplar în zona Vega”, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.
Citește și: Ursul prins la Ploiești a fost eliberat în zona Tabla Buții. Imagini cu animalul relocat în natură
Mai mult, edilul susține ”cu toată responsabilitatea că lucrurile acestea nu se termină niciodată”, în contextul în care există, în fiecare seară, sesizări, la 112, cu privire la prezența urșilor în localitățile Chițorani, Păulești, Boldești Scăeni, Bucov sau Păulești.
Acestea dovedesc că este o problemă la nivelul județului, când vine vorba despre numărul mare de exemplare de urși în Prahova.
Ursul capturat la Ploiești, în noaptea de duminică spre luni, este un mascul cu o greutate de 140 de kilograme. Animalul sălbatic a fost relocat la Tabla Buții.
Primăria Ploiești intenționează să achiziționeze două drone, una care să rămână în dotarea municipalității, iar cea de a doua ar urma să fie donată ISU Prahova.
