Ursul care a pus pe jar autoritățile locale din Ploiești și care le-a arătat totodată incompentența a fost prins noaptea trecută.
UPDATE: Unde va ajunge ursul capturat în Ploiești, în incinta Rafinăriei Lukoil
După aproximativ 1 lună de la prima semnalare a animalului sălbatic pe străzile municipiului, autoritățile au reușit să-l prindă în noaptea de 21 august.
Citește și: Doi tineri au murit arși de vii într-un accident grav azi noapte în Ploiești. Pasagerul din dreapta față a supraviețuit [VIDEO]
ISU Prahova a confirmat luni dimineață că un urs a fost prins în incinta Rafinăriei Lukoil din Ploiești.
Animalul sălbatic urmează să fie relocat, însă în acest moment nu este cunoscută locația exactă.
Până la această oră, 06.55, Primăria Ploiești nu a transmis nicio informație oficială cu privire la capturarea ursului.
Vezi aici imagini cu ursul prins la Ploiești în momentul în care a fost eliberat în zona Tabla Buții
Rămâne de văzut dacă, după capturarea acestui exemplar, alți urși își vor mai face apariția pe străzile orașului.
Vă reamintim că seara trecută un mesaj RO Alert a fost emis după ce un urs a fost văzut în orașul Boldești Scăeni, pe strada Livezilor.
