- Publicitate -

Scandal în Consiliul Local Ploiești pe tema TCE. Consilierul local Gheorghe Sîrbu, acuzații privind angajările

Data:

Ședința Consiliului Local Ploiești nu a fost una lipsită de scandal. Consilierul local Gheorghe Sîrbu (PNL) a lansat o serie de acuze cu privire angajările care au avut loc, de la începutul anului, la TCE Ploiești. În replică, directorul adjunct al TCE, Raul Petrescu, a susținut că, în acest an, au fost „16 angajări și 13 plecări”.

- Publicitate -

Consilierul local Gheorghe Sîrbu (PNL) a lansat o serie de acuzații cu privire la situația de la TCE Ploiești, susținând că din totalul de 906 salariați, numai 253 sunt șoferi, 61 – vatmani și 41 conducători de troleibuze.

Vorbim de transportul local. La clipa aceasta, total salariați sunt 906 salariați, dintre care 253 de conducători auto, vatmani – 61 și conducători troleibuze 41. Până la 906 sunt vreo 580 neproductivi.

Problema este alta. O sumă foarte mare din bugetul local se duce către subvenție la transport, pentru gratuitate bătrâni, elevi, studenți, alte categorii sociale sau subvenție la căldură”, a susținut Gheorghe Sîrbu (PNL), care a reclamat faptul că de la începutul anului „au fost angajate 30 de persoane. Vă pot da lista! Dintre care numai unul este șofer”.

- Publicitate -

Citește și: TCE Ploiești își pune gaj clădirile pentru eșalonarea datoriilor la ANAF

Consilierul local a solicitat un audit din partea Primăriei la TCE Ploiești pe motiv că sunt și alte nereguli.

Scandal în Consiliul Local Ploiești pe tema TCE. Consilierul local Gheorghe Sîrbu, acuzații privind angajările

Această societate trebuie condusă de oameni competenți. Am rugămintea la Dvs să trimiteți un colectiv de control să analizeze cu mare atenție tot ce se întâmplă acolo. Nu se poate să fie aproape 600 de salariați neproductivi. Hai să spune că 200 dintre ei sunt mecani, sudori, electricieni or fi productivi… Nu se poate… 906… Se duc banii ploieștenilor și ne vătăm că nu putem să asfaltăm o stradă”, a susținut Sîrbu, care a promis că, la viitoarele ședințe va prezenta situația și de la alte societăți comerciale din subordinea CL.

Alte date centralizate la TCE Ploiești

Prezent la ședința Consiliului Local Ploiești, directorul adjunct al TCE, Raul Petrescu, a susținut că, potrivit unei informări a directorului general, „în acest an au fost 16 angajări, din care 13 plecări. Practic au fost 13 încetări a contractelor individuale de muncă, conform art. 56, lit. c”.

- Publicitate -

Practic reiese un plus de trei angajări. Sigur acestea au fost impuse de necesități. La Secția Transport Electric, la care a făcut referire consilierul local Sîrbu, au fost angajați doi vatmani în luna ianuarie, ca urmare a plecării unui șofer de autobuz.

În luna februarie au fost patru încetări ale contractului individual de muncă și nicio angajare. Cele patru plecări au fost un șofer de troleibuz, un controlor de bilete, un instalator și un vatman”, a susținut Raul Petrescu, directorul adjunct, care a prezentat situația pentru fiecare lună în parte, menționând că în luna martie au fost angajați cinci controlori pentru că există un deficit în ceea ce privește serviciul Control, iar în luna mai au plecat cinci angajați și au fost angajați patru.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Un ploieștean reclamă discriminare ilegală în anunțurile de angajare. ITM dă răspunsuri vagi

Discriminarea la angajare, este interzisă prin lege în România....

Nu vă lăsați manipulați de Simona Dolniceanu, candidat la primăria Ploiești din partea Partidului România în Acțiune

Deși nu ne-am dorit să intervenim în acest mod în competiția electorală, ne vedem obligați să facem următoarele precizări:

Polițiștii l-au prins pe suspectul de agresiune sexuală din Ploiești [VIDEO]

În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției nr. 4...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Un ploieștean reclamă discriminare ilegală în anunțurile de angajare. ITM dă răspunsuri vagi

Discriminarea la angajare, este interzisă prin lege în România....

Care sunt cele mai populare hobby-uri ale românilor

Hobby-urile sunt acele activități recreative practicate în mod regulat,...

Ce pierderi pe rețea raportează Hidro Prahova

Hidro Prahova susține că rata pierderilor din sistemul de...
- Publicitate -

Informații utile

Ce acte sunt necesare pentru cumpărarea unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi Electrica în Prahova în perioada 13-17 mai. Lista localităților afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Un ploieștean reclamă discriminare ilegală în anunțurile de angajare. ITM dă răspunsuri vagi

Discriminarea la angajare, este interzisă prin lege în România....

Care sunt cele mai populare hobby-uri ale românilor

Hobby-urile sunt acele activități recreative practicate în mod regulat,...

Ce pierderi pe rețea raportează Hidro Prahova

Hidro Prahova susține că rata pierderilor din sistemul de...
- Publicitate -