Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a lansat Comparatorul salariilor de bază ale angajaţilor din domeniul bugetar – un instrument online de evaluare a echităţii stabilirii salariilor lucrătorilor din acest sector, bazat pe o analiză comparativă a acestora.
„Având în vedere că în PNNR este prevăzută elaborarea unei noi legi a salarizării, primul obiectiv fiind creşterea echităţii salarizării, Comparatorul salariilor de bază este un instrument deosebit de relevant în acest context, el permiţând evaluarea pe orizontală a echităţii salarizării, făcând posibilă corectarea inechităţilor.
În acelaşi timp, deoarece suntem în perioada elaborării unei noi legi a salarizării, Comparatorul salariilor de bază oferă posibilitatea angajaţilor de a evalua corectitudinea afirmaţiilor decidenţilor politici în privind echităţii propunerilor pe care le avansează”, se arată într-un comunicat de presă al federaţiei.
Comparatorul permite o perspectivă „realistă” asupra a ceea ce înseamnă salariile de bază ale angajaţilor din domeniul bugetar şi reprezintă un instrument de analiză „etică”, ce permite oricărui lucrător din domeniul bugetar compararea salariului său de bază cu cel aferent tuturor funcţiilor din întregul domeniu bugetar.
Vezi mai jos cât câștigă un angajat pe aceeași funcție ca și tine în altă instituție:
Platforma Comparatorul salariilor de bază – CSB a fost realizată de echipa Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, proiectul fiind finanţat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România.
