Echipajele medicale au fost solicitate, în weekend, la sute de solicitări. Zece persoane, printre care și doi minori, victime în accidentele rutiere, au fost transportate la spital.
Echipajele medicale au fost solicitate, sâmbătă și duminică, la 647 de intervenții, în 10 situații fiind vorba de accidente rutiere.
Sâmbătă, 18 iunie, 297 de persoane au sunat la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova, dintre care în două situații a fost vorba despre accidente rutiere.
Primul accident a fost înregistrat sâmbătă, în jurul orei 15.50, pe raza localității Bușteni. O femeie în vârstă de 51 de ani a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe de la Sinaia. Victima prezenta un traumatism la șold.
Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.30, pe raza localității Brazii de Sus. În acest caz, doi tineri și o tânără, cu vârste de 23 de ani și 20 de ani, respectiv 17 ani, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Tânărul în vârstă de 23 de ani prezenta un traumatism abdominal minor, în timp ce tânărul în vârstă de 20 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral pariental minor. Cea de a treia victimă, în vârstă de 17 ani, prezenta un traumatism cranio-cerebral minor.
Duminică, 19 iunie, s-a înregistrat un record de solicitări la Serviciul de Ambulanță Prahova, care a fost solicitat în 350 de situații, printre care și cinci accidente rutiere. În urma evenimentelor rutiere, șase persoane, printre care și un minor în vârstă de 4 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Accidentele rutiere s-a produs în Ploiești, Bușteni, pe DN1 (Movila Vulpii), dar și la Boldești Grădiștea și Chițorani.