- Publicitate -

Pensionarii din Ploiești fac împrumuturi la CAR pentru masa de Paști. Cel mai mic împrumut este de 100 de lei

Data:

Numărul împrumuturilor efectuate de pensionarii ploieșteni a crescut substanțial în perioada Sărbătorilor de Paști, cei mai mulți dintre ei motivând că au nevoie de bani pentru masa de Paști, pentru achiziționarea de medicamente și pentru ajutorarea copiilor. De la începutul anului, peste 2.300 de pensionari au ales să împrumute bani de la Asociația Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Ploiești.

- Publicitate -

Mulți dintre pensionari, în special pentru cei care au pensii cu o valoare de 1.000 de lei, au ales să se împrumute la Asociația Casei de Ajutor a Pensionarilor Ploiești astfel încât să aibă bani suficienți pentru achiziționarea de produse pentru masa de Paști.

Reprezentanții Asociației Casei de Ajutor a Pensionarilor Ploiești susțin că în perioada Sărbătorilor de Paști „numărul împrumuturilor a crescut substanțial”.

Citește și: Casa Județeană de Pensii Prahova. Condiții pentru acordarea pensiei anticipate. Actele necesare

De la începutul anului, la Asociația Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Ploiești au fost înregistrate 2.300 de împrumuturi, iar în perioada Sărbătorilor de Paști se constată o creștere substanțială, atât valoric cât și numeric, a acestora. Zilnic, vin pensionari care solicită acordarea de împrumuturi, mai ales în această perioadă.

- Publicitate -

Cei mai mulți pensionari motivează că au nevoie de bani pentru Sărbătorilor Pascale, pentru medicamente și pentru ajutorarea copiilor. Cel mai mic împrumut este în valoare de 100 de lei, iar valoarea maximă este de 45.000 de lei. Valoarea medie a unui împrumut este însă de 6.000 de lei”, ne-a precizat Ștefan Pascu, președintele Asociației Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Ploiești, care a precizat că, în această perioadă, cu sprijinul Primăriei Ploiești a oferit pachete cu alimente la 180 de persoane care au pensii de 1.000 de lei, iar cu ajutorul filialei județene a Crucii Roșii 16 pensionari au primit tichete valorice în cuantum de 100 de lei.

Asociația Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ploiești numără 43.000 de membri, fiind cea mai mare filială la nivel național.

Citește și: Peste 190 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Prahova. La Casa Județeană de Pensii s-au înregistrat aproximativ 2.000 de cereri

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Daniela Popescu, AVL Cleaning: Cum faci din curățenie un business

AVL Cleaning este, oriunde ajunge, echivalentul garanției calității în...

Ținutul Stejarilor, povestea unui colț de natură care renaște

În inima Prahovei, printre dealuri domoale și sate cu...

Povestea afacerii din Câmpina care dă viață lemnului

Când ai nevoie să bați în lemn și în...
- Publicitate -

Exclusiv

Cel mai tare chitarist român vine la Republik Fest cu show-ul Queen simfonic

A doua ediție a festivalului Republik Fest Ploiești 2025...

Bătaie la Dumbrăvești. Tânăr de 17 ani, lovit cu bestialitate

Un adolescent de 17 ani, din comuna Dumbrăvești, a...

Dr. Vintilescu, Mediurg: Ne așteptăm la o creștere a mortalității

Măsurile fiscale dispuse de Guvernul Bolojan tind să genereze...

Povestea lui Romeo Ștefan: Arbitru între viață și handbal

Romeo-Mihai Ștefan a crescut cu handbalul în sânge, apoi...

Minunea de la Aluniș: Lucrare gata înainte de termen, cu bani mai puțini

În România, cuvântul „proiect” vine, de obicei, la pachet...
- Publicitate -

Știri noi

Soția bărbatului care a evadat din penitenciarul Mărgineni, dată dispărută

O tânără de 19 ani din comuna Vărbilău a...

Unde fugim în weekend din Ploiești: Valea Doftanei

Valea Doftanei este o destinație de weekend din ce...

Denumirile străzilor din Ploiești: Cine a fost Bogdan Petriceicu Hașdeu

Continuăm seria materialelor informative privind denumirile străzilor din Ploiești....

Petrolul s-a calificat în următoarea etapă a Cupei României

Petrolul Ploiești a întâlnit-o în această seară pe Poli...

Cel mai tare chitarist român vine la Republik Fest cu show-ul Queen simfonic

A doua ediție a festivalului Republik Fest Ploiești 2025...
- Publicitate -

Emisiuni

Cine este Alexis Stan, cel mai tânăr pilot de drift din Europa

În luna aprilie 2025, Alexis Stan, în vârstă de...

Ce surprize au pregătit organizatorii la Republik Fest 2025

Vlad Mateescu, directorul filarmonicii din Ploiești, a  fost invitatul...

Șoferi inconștienți pe drumurile din Prahova

Invitații lui Marius Nica în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE...
- Publicitate -

Vox Publica

O țară guvernată cu teme false, cu tineri abandonați

În timp ce agenda publică este umplută de teme...

Conflict la Ploiești: Primar – Consiliul Local. Deja vu?

Cui îi pasă de ploieșteni în aceste zile în...

Cum ne fură statul cu TVA-ul. Facturile, umflate cu 2%

Guvernul a majorat cota TVA de la 19% la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

O nouă listă de investiții în Ploiești. Se schimbă gazonul la Ilie Oană

Consilierii locali au fost convocați de primarul Ploieștiului, Mihai...

Fond de garanție, de 3.700 lei, pentru o locuință socială din Ploiești

Fondul de garanție pentru chiriașii din locuințele sociale din...

Câte locuri de parcare publice și câte mașini sunt în Ploiești

Ploieștiul se confruntă, de mulți ani, cu lipsa locurilor...

Ce reclamă ploieștenii la dispeceratul Primăriei

Poluarea, deșeurile abandonate, întreruperile de curent electric, dar și...
- Publicitate -

Au început lucrările la DJ 102 I, Valea Doftanei – Săcele

S-a dat start la începerea lucrărilor de reabilitare și...

Consiliul Județean Prahova se împrumută la Ministerul Finanțelor

Consiliul Județean Prahova intenționează contractarea unui împrumut, de 25...

Noi detalii privind centura ocolitoare de la Vălenii de Munte

Proiectul privind realizarea unei variante ocolitoare a orașului Vălenii...

Se clarifică modalitatea de debranșare de la sistemul termic din Ploiești

Primăria Ploiești a lansat în dezbatere publică un proiect...