SC Transport Călători Express Ploiești a anunțat că, din 5 ianuarie 2022, la Ploiești se va deschide un nou punct de lucru, în stația Coreco de la Gara de la Sud, pentru eliberarea abonamentelor gratuite pentru elevi.
În prezent, eliberarea abonamentelor gratuite pentru elevi se realizează în punctele de lucru ale TCE de la Podul Înalt, de la sediul TCE de pe strada Găgeni și în zona centrală, pe strada Armoniei – capăt linie 104.
„Noutatea este că, începând cu data de 5 ianuarie 2022, se vor elibera abonamente gratuite pentru elevi, dar și pentru alte categorii de persoane, cum ar fi studenții și pensionarii, în stația Coreco de la Gara de Sud. Măsura a fost luată pentru ușurarea deplasării elevilor și pensionarilor din această zonă, având în vedere că astfel de puncte de lucru erau deschise în centru, pe strada Armoniei, în zona Nord, la sediul TCE de pe strada Găgeni și la Podul Înalt”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul general al TCE Ploiești.
La noul punct pentru eliberarea abonamentelor gratuite pentru elevi programul, începând cu data de 5 ianuarie 2022, este cuprins în zilele de luni-vineri, între orele 06.30 – 20.30, în zilele de sâmbătă și duminică fiind închis.


În ce hal poate arata o stație de autobuz în Ploiești, cât jeg poate sa fie!! Ari nimerit poza, nu gluma!