- Publicitate -

Consilierii declară că vor Ploiești fără păcănele, dar amână proiectul la nesfârșit

În timp ce numeroase orașe din România au început deja să scoată sălile de jocuri de noroc din localități, la Ploiești proiectul a fost retras de trei ori de pe ordinea de zi.  Ultima  amânare a fost propusă de viceprimarul Alexandru Săraru și susținută de majoritatea aleșilor prezenți la ședință. Inițiativa revine miercuri, 29 iulie, în Consiliul Local, iar cei mai mulți dintre aleșii care au răspuns solicitării Observatorului Prahovean anunță că o vor susține. Această atitudine au avut-o și în timpul campaniei Observatorul Prahovean ”Ploiești, fărăc păcnele!”, însă la momentul votului au preferat să amâne proiectul. Oricum, discuțiile nu sunt însă încheiate: mai mulți consilieri contestă excepțiile prevăzute pentru Loteria Română și pariurile sportive de la Hipodrom.

Campanie OPH: Ploiești, fără păcănele

La finele lunii februarie 2026, Observatorul Prahovesan a lansat campania „Ploiești, fără păcănele”, în încercarea de a determina autoritățile locale să înceapă demersurile legale pentru elimarea sălilor de jocuri de noroc de pe raza municipiului. Au urmat două runde de dezbateri, iar forma propusă a ajuns de mai multe ori pe ordinea de zi Consiliului Local.

În timp ce în alte orașe din România, dar inclusiv din Prahova, a existat un consens pe această temă, la Ploiești lucrurile s-au tărăgănat. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi sau chiar nu a mai intrat în discuții. Dociumentul  a fost inclus din nou pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de miercuri, 29 iulie.

Observatorul Prahovean le-a solicitat și de această dată consilierilor locali să precizeze cum se vor poziționa la vot. Până la ora publicării articolului, au răspuns reprezentanți ai PSD, România în Acțiune, PNL, Mișcarea Noi, Ploieștenii, AUR și consilierul ex-USR Răzvan Enescu.

Ce prevede proiectul

În forma aflată pe ordinea de zi, proiectul prevede interzicerea organizării jocurilor de noroc în municipiul Ploiești. Documentul poate fi consultat aici:  interzicere jocuri de noroc

Sunt prevăzute, totuși, două excepții: jocurile loto tradiționale organizate de Compania Națională „Loteria Română” și pariurile sportive desfășurate de operatori economici în incinta Hipodromului Ploiești, aflat în administrarea Clubului Sportiv Municipal.

Tocmai aceste excepții sunt contestate de o parte dintre consilieri, care susțin că interdicția ar trebui aplicată tuturor formelor de jocuri de noroc.

Gheorghe Sîrbu, PSD: „Susțin proiectul, dar cu amendamente”

Gheorghe Sîrbu

Consilierul local PSD Gheorghe Sîrbu spune că va vota proiectul, dar va cere modificarea acestuia.

„Din punctul meu de vedere, susțin proiectul de hotărâre, dar cu amendamente, pentru că sunt și alte jocuri de noroc care trebuie interzise. La Loteria Română nu sunt jocuri de noroc? La Hipodromul Ploiești nu sunt jocuri de noroc? Întreb. Eu susțin proiectul”, a declarat Gheorghe Sîrbu.

Iulian Bolocan, consilier PNL: Într-o societate normală, jocurile de noroc trebuie interzise

avere Bolocan consilier local

La rândul său, Iulian Bolocan, consilier PNL, susține interzicerea jocurilor de noroc și consideră că la această oră „se profită pe seama vulnerabilității oamenilor”.

„Nu sunt pentru jocurile de noroc. Nu agreez această idee. Sărăcia oamenilor îi face să spere în câștiguri. Se profită practic de vulnerabilitatea oamenilor care își găsesc un refugiu în asta. Într-o societate normală, jocurile de noroc ar trebui interzise”, susține Iulian Bolocan.

Mihai Apostolache: „Nu este suficient să închidem sălile de jocuri”

mihai apostolache

Mihai Apostolache, consilier local România în Acțiune, a anunțat că va vota pentru interzicerea jocurilor de noroc, dar atrage atenția că fenomenul nu va dispărea odată cu închiderea sălilor.

„Eu am spus că această activitate trebuie eliminată din Ploiești, dar îmi doresc ca și jocurile din online să fie eliminate sau reglementate mult mai bine. Nu este suficient să închidem sălile de jocuri, pentru că mulți se vor muta în mediul online. Pentru a nu exista discriminări, ar trebui ca toate jocurile de noroc să fie interzise. Voi susține proiectul, așa cum am spus încă de la început”, a declarat Mihai Apostolache.

Mișcarea Noi, Ploieștenii anunță un vot favorabil

Raluca Dumitru, consilier local Mișcarea Noi, Ploieștenii, a transmis că formațiunea va vota proiectul inițiat de primarul Mihai Polițeanu.

raluca dumitru miscarea noi ploiestenii

„Poziția noastră este fermă și consecventă: vom vota pentru proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în Ploiești, inițiat de primarul Mihai Polițeanu.

Considerăm că prezența sălilor de jocuri de noroc în oraș are un impact negativ asupra familiilor, tinerilor și întregii comunități. Un oraș trebuie să încurajeze educația, cultura, sportul și să ofere un mediu sigur pentru locuitorii săi.

Credem că administrația locală are responsabilitatea de a lua decizii în beneficiul comunității, iar acesta este un astfel de demers. Mai multe orașe din România au adoptat deja măsuri similare, demonstrând că, atunci când oamenii sunt puși pe primul loc, astfel de decizii sunt posibile.
Ploieștenii așteaptă de la noi decizii luate în interesul lor. Acesta este motivul pentru care vom vota pentru acest proiect”, a transmis Raluca Dumitru.

AUR Ploiești va vota pentru scoaterea păcănelelor din oraș

Consilierul local AUR Sorin Dan a anunțat că aleșii formațiunii vor susține proiectul.

sorin dan consilier aur ploiesti

„După cum se știe deja în spațiul public, Alianța pentru Unirea Românilor a avut atât o campanie, cât și un proiect legislativ pentru scoaterea păcănelelor în afara localităților.

Pentru că acest fenomen a luat amploare considerabil în ultimii ani și foarte mulți ploieșteni și-au pierdut veniturile în van, considerăm că astfel de jocuri de noroc trebuie ținute la distanță de copiii și tinerii noștri, care, în momentul de față, pot găsi păcănele la orice colț de stradă și la parterul oricărui bloc.Pentru că ne pasă de toți cei care au avut de suferit în urma acestor jocuri, dar și pentru că îi încurajăm pe români să se îndrepte spre alte mijloace de a-și câștiga existența, prin muncă, consilierii locali AUR Ploiești vor vota «pentru» scoaterea păcănelelor din localitate”, a declarat Sorin Dan.

Răzvan Enescu: „Sunt pentru, de la A la Z”

Consilierul local Răzvan Enescu, fost membru USR, spune că susține interzicerea completă a jocurilor de noroc, inclusiv în mediul online.

razvan enescu usr

„Evident, dacă este vorba despre interzicerea jocurilor de noroc, sunt pentru, de la A la Z. Adică complet.
Evident, parlamentarii de Prahova au mai multă putere pentru acest lucru, atât pentru închiderea sălilor de jocuri de noroc, cât și pentru interzicerea jocurilor de noroc online. Există această dependență. Nu este vorba despre «fiecare face ce vrea». Este ușor să pici în această capcană”, a declarat Răzvan Enescu.

Disputa excepțiilor din proiect

Declarațiile consilierilor arată că proiectul are susținere în Consiliul Local, însă forma în care va fi votat rămâne deschisă.

Principala dispută vizează excepțiile acordate Loteriei Române și operatorilor de pariuri sportive de la Hipodromul Ploiești. Acestea ar putea fi eliminate sau modificate prin amendamente depuse în timpul ședinței.

După trei retrageri succesive, ședința de miercuri ar trebui să arate dacă Ploieștiul se alătură orașelor care au decis eliminarea sălilor de jocuri de noroc sau dacă proiectul va fi amânat din nou.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi