- Publicitate -

Alertă de grad zero! De mâine, nici Petrolul nu mai intră pe stadionul Ilie Oană

Stadionul Ilie Oană va fi sigilat în această seară și predat la cheie organizatorilor meciului dintre Beitar Ierusalim și AEK Larnaca, din turul al doilea preliminar al Conference League. Partida este programată joi, de la ora 20.30, și, fiind vorba despre o echipă din Israel, meciul intră sub alertă de grad zero, atât pentru UEFA, cât și pentru forțele de securitate.

Este pentru al doilea an consecutiv, în care Beitar își dispută meciurile din cupele europene la Ploiești. Echipa din Ierusalim a jucat în 2025 la Ploiești. A învins cu 5-2 pe Sutjeska (Muntenegru) și cu 3-1 pe Riga (Letonia), fiind eliminată în turul III preliminar al Conference League.

Stadionul va fi predat la cheie israelienilor

Acum, adversara israelienilor este AEK Larnaca, antrenată de Mauro Camoranesi, campion mondial cu Italia, în 2006. Camoranesi a preluat AEK anul acesta, după ce anterior o pregătise pe Anorthosis Famagusta. El este argentinian, dar a fost naturalizat de italieni în 2003, pe când juca la Juventus. El a fost coleg de vestiar la echipa torineză cu Adrian Mutu.

Beitar vine în România însoțită de agenți Mossad și de la agenția de securitate internă Shin Bet, care controlează locațiile de cazare și de pregătire, plus jocuri, ale formațiilor pe care le au sub pază. Aceștia colaborează cu Jandarmeria Română și cu firma de securitate căreia i-au fost încredințate servicile pentru organizarea acetui meci. Din acest motiv, de mâine dimineață, la stadion este interzis accesul inclusiv fotbaliștilor de la Petrolul, care foloseau vestiarele, chiar dacă nu se antrenau pe Ilie Oană. Aceștia se vor pregăti în alte locații, până vineri, când vor pleca la Craiova, pentru meciul cu Universitatea. Nici măcar cabinetul medical sau magazia clubului nu mai pot fi accesate, câtă vreme stadionul este sub jurisdicția israelienilor, care l-au închiriat de la Primărie.

3000 de fani sunt așteptați să o susțină pe Beitar

La meci sunt așteptați și în jur de 3.000 de fani israelieni, din Țara Sfântă sau stabiliți în România, Beitar fiind una dintre echipele cu cel mai mare bazin de suporteri din Israel. Fanii sunt recunoscuți ca fiind fanatici și au adesea coregrafii spectaculoase.

Din păcate, ploieștenii care vor să meargă la meci nu vor avea această posibilitate, decât dacă și-au procurat din timp bilete prin intermediul celor de la Beitar, care le-au vândut online, după ce toate cererile au trecut printr-un filtru. Un număr restrâns de bilete a fost pus și la dispoziția ciprioților, dar aceștia nu au manifestat cine știe ce interes deoarece au pierdut în tur, pe teren propriu, cu 1-0.

Este destul de probabil ca Beitar să mai joace un meci la Ploiești. Dacă trece de AEK Larnaca, echipa din Israel va juca, în turul al treilea, cu învingătoarea din dubla Austria Viena – Llepaja, în tur 2-0.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi