Mult anunțata creștere a pensiilor, din ianuarie 2022, dar și acordarea ajutorului social pentru pensionarii cu venituri reduse vin la pachet cu o veste tristă. Pensionarii vor pierde ajutorul de încălzire de la bugetul de stat, care este condiționat de cuantumul venitului lunar.
Ajutorul de încălzire de la bugetul de stat, pentru acoperirea unei cote părți din plata agentului termic, este acordat, lunar, condiționat de venitul net pe membru de familie. Astfel, beneficiază de acest ajutor familiile care au un venit lunar maxim de 1386 de lei/persoană sau 2053 de lei/lună în cazul persoanelor singure.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că pensionarii cu venituri mai mici de 1600 de lei vor primi un sprijin astfel încât, în luna ianuarie, aceștia nu vor avea un venit mai mic de 2.200 de lei.
Citește și: Ministrul Muncii: ”În ianuarie niciun pensionar nu va avea un venit mai mic de 2200 de lei”
Măsura se va aplica celor 2,5 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 1600 de lei. Aceștia vor avea venituri de cel puțin 2200 de lei, potrivit ministrului Muncii, care a anunțat creșterea cu 10% a punctului de pensie, dar și acordarea unui ajutor pentru plata facturilor în ianuarie 2022.
Cei care s-au bucurat că vor primi acești bani trebuie să nu uite că modificarea venitului lunar trebuie anunțată la serviciul din cadrul primăriei unde au depus cereri pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței.
Persoanele cu un venit de 2.200 de lei nu se vor mai în cadra în acordarea ajutorului de încălzire de la bugetul de stat.
Cert este că, în luna ianuarie, pensionarii cu venituri majorate, trebuie să bată drumul până la serviciul din cadrul primăriei unde au depus dosarele pentru ajutorul de încălzire și să anunțe noua creștere de venit.
Atenție! Ajutorul de încălzire se acordă în baza propriei declarații și sub sancțiunile prevăzute de Codul penal cu privire la falsul în declarații, în care se menționează cuantumul venitului lunar.


