- Publicitate -

Ședință la Consiliul Județean Prahova. Proiect privind strategia de dezvoltare a județului în perioada 2021 – 2027

Data:

Aleșii județeni au fost convocați, miercuri, la o nouă ședință de Consiliu Județean, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte, printre care și cel referitor la aprobarea strategiei de dezvoltare durabilă a județului, precum și cel referitor la stabilirea costului mediu lunar/asistat estimat pe anul 2021 pentru serviciile sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice – Pensionari din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Fîntînele.

- Publicitate -

Ședința Consiliului Județean Prahova este programată să aibă loc, miercuri, de la ora 14.00, la Palatul Administrativ din Ploiești.

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi vizează strategia de dezvoltare a județului în perioada 2021 – 2027, care include proiecte pentru fiecare localitate din Prahova.

Strategia a fost realizată în baza unui chestionar adresat celor 104 localități din județ, punându-se accent pe accesarea de fonduri europene nerambursabile.

- Publicitate -

Proiecte aflate pe ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Strategiei de dezvoltare durabilă a Județului Prahova pentru perioada 2021-2027”
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii unor imobile-terenuri aflate în proprietatea publică a Județului Prahova, situate în municipiul Ploiești
  3.  Proiect de hotărâre privind preluarea unor bunuri din administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova – Centrul de Plasament Plopeni și darea în administrarea Școlii Profesionale Speciale Plopeni
  4. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune a Județului Prahova pentru cumpărarea imobilului situat în municipiul Ploiești, strada Basarabilor nr. 18, Județul Prahova
  5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 189/2020 a Consiliului Județean Prahova privind prelungirea termenelor de dare în folosință gratuită a unor spații în imobilele proprietate publică a județului Prahova, situate în municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2 – 4, Șoseaua Vestului nr. 14 – 16 și str. Popa Farcaș nr. 45
  6. Proiect de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar/asistat estimat pe anul 2021 pentru serviciile sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice – Pensionari din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Fîntînele
  7. Proiect de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar/asistat estimat pe anul 2021 pentru serviciile sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială pentru Persoane fără Adăpost Puchenii Mari
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării componenței Colegiului Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova
  9. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploiești
  10. Proiect de hotărâre privind modificarea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului județean Prahova
  11. Proiect de hotărâre privind validarea componenței nominale a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Prahova
  12. Diverse (Raportul nr. 4378/2021 privind activitatea desfășurată de Spitalul Județean de Urgență Ploiești în anul 2020 și Raportul nr. 4031/2021 privind activitatea desfășurată de Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești în anul 2020).
  13. Propuneri privind suplimentarea proiectului ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind modificarea anexelor nr. 1 și nr. 2 la Convenția aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 67/15.05.2009 referitoarea la participarea Consiliului Județean Prahova la plata cheltuielilor lunare privind paza și întreținerea obiectivului de investiții ,,Rampa Ecologică Bănești”, cu modificările ulterioare. (Detalii AICI).

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Vicecampionii lumii, RO2D2, s-au întors acasă! – VIDEO

Membrii echipei de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors la centrul rezidențial de la Izvoarele

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors singur, după...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

În mandatul lui Volosevici, Ploieștiul a devenit cunoscut drept orașul celei mai mari șaorme

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, candidatul PNL la...

Povestea succesului din SUA a echipei de robotică RO2D2 din Ploiești [VIDEO]

Căpitanul și PR-ul echipei de robotică RO2D2, formată din...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...
- Publicitate -