Peste 120 de absolvenți de liceu din toată țara au susținut săptămâna aceasta probele la examenul de Bacalaureat la sesiunea specială 2018. Vineri, Inspectoratul Școlar Județean Prahova a publicat rezultatele, iar la această sesiune rata de promovare a fost una ridicată, de 75, 59%.
În acest an, centrul de examinare pentru sesiunea specială a Bacalaureatului a fost la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești, unde s-au prezentat 127 de liceeni.
- Publicitate -
22 de absolvenți de liceu, care au participat la sesiunea specială, au depus documente pentru recunoașterea și echivalarea rezultatului obținut la concursuri /olimpiade școlare internaționale recunoscute de către MEN cu probele scrise.
Sesiunea specială se adresează numai absolvenților de liceu participanți la loturile naționale care s-au pregătit pentru olimpiade și concursuri internaționale.
- Publicitate -
Citește AICI rezultatele, după contestații.
