Aproximativ 1.700 de militari și 350 de mijloace tehnice din șapte țări aliate vor participa, în perioada 7–23 mai, la exercițiul multinațional SCORPIONS LEGACY 2026, organizat în România. Primele coloane de tehnică militară vor începe deplasarea către poligonul Cincu din 3 mai.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, la exercițiu vor participa militari din România, Italia, Republica Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Franța și Bulgaria.
SCORPIONS LEGACY 2026 se va desfășura la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov.
Obiectivul exercițiului este creșterea coeziunii structurilor multinaționale, prin desfășurarea unor exerciții de comandament, antrenamente cu trupe în teren și exerciții tactice cu trageri de luptă.
Potrivit MApN, aceste activități contribuie la dezvoltarea capacității de reacție și la îmbunătățirea interoperabilității în cadrul alianței.
Începând cu 3 mai, primele coloane de personal și tehnică militară se vor deplasa pe căile de comunicații rutiere către poligonul Cincu.
Ministerul Apărării transmite că autoritățile naționale, împreună cu aliații NATO, iau toate măsurile necesare pentru minimizarea impactului asupra comunităților locale și traficului rutier.
Deplasările vor fi executate, cu preponderență, pe timp de noapte.
MApN precizează că exercițiile NATO, precum SCORPIONS LEGACY 2026, sunt defensive și transparente și se desfășoară cu respectarea obligațiilor internaționale ale României.
