Traficul rutier este întrerupt pe DN 1 Ploiești – Brașov, la intersecția cu DN 73A, în zona stațiunii Predeal, județul Brașov, în urma unui accident rutier.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
În urma accidentului, două persoane necesită îngrijiri medicale.
Circulația este blocată în zonă, iar șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor și să ia în calcul posibile întârzieri pe traseul Ploiești – Brașov.
UPDATE
Potrivit IPJ Brașov, în accident au fost implicate două autoturisme, iar din primele date obținute la fața locului, evenimentul s-a produs ca urmare a pierderii controlului asupra direcției de deplasare de către unul dintre conducătorii auto, în împrejurări ce urmează a fi clarificate.
În urma coliziunii, un ocupant din auto a suferit leziuni, pentru care beneficiază de sprijin medical de specialitate.
