Omul de afaceri ucrainean, Rinaat Ahmetov, are o avere evaluată la aproximativ opt miliarde de euro, fiind cel mai bogat om din țara vecină. De la adăpostul financiar mai mult decât confortabil, Ahmetov și-a permis să-și facă un cadou de lux.
Din articol
El și-a cumpărat un apartament la Monaco, pentru care a plătit 471 de milioane de euro. Este cel mai mare preț plătit vreodată pe un apartament, depășind investiția de 310 milioane de euro pe care un englez a făcut-o, cumpărând, în 2014, un apartament în cartierul Chelsea, din Londra.
Apartamentul este pe cinci etaje și are 21 de camere
Potrivit Bloomberg, apartamentul lui Ahmetov, pentru care a plătit aproape o jumătate de miliard de euro, este pe cinci etaje și are 21 de camere. Deține câteva terase cu vedere la Marea Mediterană, are piscină încălzită și jacuzzi, opt locuri de parcare și face parte dintr-un complex rezidențial inaugurat de Prințul Albert de Monaco, în 2024.
Omul de afaceri din Ucraina, care deține clubul Șahtior Donețk, a fost de curând la București. El a ținut să-i aducă un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, pe care l-a avut antrenor la Donețk, timp de 12 sezoane.
Ahmetov este destul de implicat în mediul de afaceri din România. Și-a extins investițiile la vest, în special de la izbucnirea războiului din Ucraina. El este unul dintre principalii jucători de pe piața de energie, dar are participațiuni și la firme de exploatare a zăcămintelor de argilă din județul Bihor.
Fiul ucraineanului și-a luat două vile cu 97 de milioane de euro
În plus, el a achiziționat compania ArcelorMittal Tubular Products Iași, care produce țevi structurale sudate, destinate sectoarelor de construcție, inginerie, infrastructură și agriculturii și ar dori să cumpere și Liberty Galați, care susține echipa de fotbal Oțelul.
În vârstă de 59 de ani, magnatul ucrainean este însurat și are doi băieți. Cel mai mare dintre ei, Damir, a cumpărat acum trei ani, două vile lângă Geneva, pentru a plătit 97 de milioane de euro.
Familia Ahmetov a creat, în anul 2000, System Capital Management (SCM), o companie pentru gestionarea unui portofoliu de active ale sale. Portofoliul SCM include companii din industria metalurgică, energie tradițională și alternativă, minerit, producție de petrol și gaze, servicii bancare, telecomunicații, imobiliare, transporturi, agricultură și retail.
