- Publicitate -

Cum a ajuns moldoveanul Gheorghe Liliac să fie unul dintre portarii de legendă ai Petrolului. Aniversare la club pentru fostul mare fotbalist

Gheorghe Liliac este unul dintre cei mai importanți portari din istoria Petrolului. Deși n-a jucat decât trei ani la Ploiești, el și-a câștigat locul de legendă grației evoluțiilor care l-au propulsat la echipa națională.

- Publicitate -

În 1990, la primul Mondial liber al României, Liliac a făcut parte din lotul deplasat în Italia, fiind al treilea portar, după Silviu Lung și Bogdan Stelea. Tot în acel sezon, el a avut un aport important la revenirea Petrolului în cupele europene, după mai bine de 30 de ani.

Gheorghe Liliac a ajuns la Ploiești la 27 de ani

Liliac împlinește azi 67 de ani, pe care îi aniversează la club. El activează de ani buni în cadrul Centrului de Copii și Juniori, fiind unul dintre cei mai devotați și modești petroliști.

- Publicitate -

A fost unul dintre membrii fondatori ai clubului, în 2016, după falimentul vechii entități, alături de Mircea Dridea, Virgil Dridea, Octavian Grigore, Haralambie Ion, Decu Crângașu, Ion Cojocaru, Constantin Ștefan și Paul Gușă.

Liliac este din Dorohoi și n-a avut nicio treabă cu Petrolul până la 27 de ani. Nu a fost visul lui să se stabilească la Ploiești, dar a făcut-o pentru că s-a simțit foarte bine aici.

El a ajuns la Petrolul în 1986, de la FC Bihor. E existat însă o condiție esențială pentru a primi acceptul transferului la Ploiești. Format la Cristalul Dorohoi, unde a jucat șase sezoane în Divizia C, Liliac a trecut la CS Botoșani, care juca în liga a doua. Acolo a fost ochit de Steaua și luat în Ghencea, în 1983. N-a avut nicio șansă să joace, având concurență grea: Vasile Iordache și Helmut Duckadam.

- Publicitate -

Mircea Dridea a rezolvat transferul portarului din Dorohoi

Din această cauză, Steaua l-a trimis la FC Bihor, o echipă apropiată roș-albaștrilor. De acolo l-a luat Petrolul în 1986. ”Antrenor era domnul Mircea Dridea. A venit după mine la Oradea, m-a urmărit, m-a convins să merg la Ploiești. A fost nevoie de acordul Stelei”, a dezvăluit fostul portar, care a jucat în toate cele 34 de etape ale sezonului 1986-1987.

Steaua și-a folosit prima opțiune în 1987, când l-a transferat pe Liliac în Ghencea, după accidentarea lui Duckadam. Au urmat doi ani la Steaua, cu două titluri câștigate și participări în cupele europene, o semifinală (1988) și o finală (1989) de Cupa Campionilor Europeni. În primul sezon, Liliac a apărat destul de mult (22 meciuri), în cel de-al doilea a fost mai mult rezervă, deoarece la echipă venise Silviu Lung.

A refuzat să plece la Oradea, pentru Petrolul

Atunci a venit momentul care l-a legat definitiv de Ploiești. Steaua a vrut să-l trimită înapoi la Bihor, dar uriașul de 1,92, recunoscut pentru că faptul că era un tip molcom și blând, a cerut să fie lăsat să revină la Petrolul. Unde au urmat cele mai bune sezoane din cariera lui, în care Petrolul a terminat pe locul 4, respectiv 7. Și-au adus un transfer în Israel, la Hapoel Holon, unde a mai stat doi ani.

- Publicitate -

La final de carieră, Liliac s-a întors la Petrolul, dar nu a mai fost loc pentru el, deoarece începuse să crească Ștefan Preda, cel care a fost în lotul României la Cupa Mondială din 1994. Liliac și-a încheiat cariera de portar la Metalul Filipești, în liga a treia, după care a devenit antrenor.

La 67 de ani, el este în club, activând la Centrul de Copii și Juniori.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -