Autoritățile locale și unitățile de învățământ pot accesa fonduri europene în valoare de 11,7 milioane de euro pentru modernizarea cabinetelor medicale și stomatologice din școli, în cadrul unui apel lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Proiectele pot fi depuse până la 26 iunie 2026.
Investițiile sunt lansate într-un context în care accesul elevilor la servicii medicale în școli este inegal, iar diferențele dintre mediul urban și cel rural rămân majore. Edupedu.ro notează că, la ora actuală, 98,5% dintre cabinetele medicale școlare funcționează în orașe, în timp ce în mediul rural astfel de servicii lipsesc în multe unități de învățământ.
În plus, doar aproximativ jumătate dintre școlile din România dispun de cabinete medicale sau stomatologice.
Citește și: Mii de elevi din Ploiești împart 12 cabinete stomatologice
Fondurile pot fi folosite pentru reabilitarea și modernizarea cabinetelor existente, dar și pentru dotarea acestora cu echipamente medicale, astfel încât elevii să beneficieze de servicii de bază direct în școală. Programul este finanțat prin Programul Sănătate și are ca obiectiv îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru copii și tineri.
Proiectele pot fi depuse de școli, primării sau parteneriate între aceste entități, scopul fiind dezvoltarea infrastructurii medicale școlare, cu accent pe prevenție, monitorizarea stării de sănătate și intervenția rapidă în caz de urgență.
În paralel, autoritățile au lansat și un al doilea apel, în valoare de 7,7 milioane de euro, destinat exclusiv dotării cabinetelor medicale și stomatologice. Pentru acesta, termenul-limită de depunere este 29 mai 2026.
Cabinetele medicale școlare sunt esențiale pentru depistarea timpurie a problemelor de sănătate și pentru intervenții rapide în rândul elevilor. Activitatea acestora este asigurată de personal medical, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării.
Prin aceste finanțări, autoritățile încearcă să reducă decalajele dintre mediul urban și cel rural și să aducă servicii medicale esențiale mai aproape de elevi.
