Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își propune să evidențieze toate implicațiile pe care le-ar avea scoaterea sălilor de jocuri din oraș. În afară de poveștile dependenților, de temerile angajaților, există și implicații de natură financiară.
Din articol
Și, întrebarea care se pune, este: Câți bani ar pierde Primăria Ploiești dacă ar scoate sălile de jocuri din oraș. Cu ajutorul lui Liviu Drăghici, profesor de economie, am încercat să estimăm cât s-ar pierde din încasările pentru impozitul pe venit din salariile angajaților care lucrează în sălile de jocuri.
Potrivit informațiilor transmise de Oficiul Național Registrul Comerțului (ONRC), în Ploiești sunt înregistrate șapte firme care au sediul social în Ploiești și au ca activitate principală declarată, cod CAEN 9200, „Activități de jocuri de noroc și pariuri”.
În afară de acestea, mai există, potrivit aceleiași surse, 315 puncte de lucru care au ca activitate principală declarată „activități de jocuri de noroc și pariuri”. Dintre acestea, 280 apar ca fiind „în funcțiune”.
Cât ar pierde Primăria Ploiești, din punct de vedere al impozitului pe venit?
Pentru o estimare a banilor care ajung la Primăria Ploiești din impozitul pe venit, Liviu Drăghici, profesor de economie și autor al cărții „Principiile Banilor”, a încercat o analiză financiară-economică.
„Am plecat de la un salariu mediu brut în domeniul gambling-ului de 7500 de lei, din care se reține un impozit pe venit de 488 de lei lunar. Având în vedere că din acest impozit, 63% rămâne la bugetul local, înseamnă că pentru fiecare angajat în Ploiești rămân aproximativ 307 lei lunar.
Din păcate, numărul de angajați la nivel local nefiind public am încercat două estimări.
Pe de-o parte am luat cei 23.567 de salariați din domeniu la nivel național și am estimat că 4% din ei lucrează în Ploiești (pe baza ponderii PIB-ului local în PIB-ul național). A rezultat un număr de aproximativ 950 de angajați.
Apoi, în Ploiești există 315 puncte de lucru cu cod CAEN 9200. Presupunând că fiecare punct de lucru are în medie 4 salariați, ar însemna 1260 de salariați.
Prin urmare, dacă aceste puncte de lucru ar fi eliminate din Ploiești, orașul ar pierde între 300.000 si 400.000 de lei lunar din impozitul pe venit”, analizează profesorul Liviu Drăghici.
Pierderi vs câștiguri dacă s-ar scoate din Ploiești sălile de jocuri
Profesorul Drăghici a mai identificat însă, în afară de pierderile cauzate de impozitul pe venit, și alte plusuri și minusuri ale unei astfel de decizii..
„Reducerea dependenței de jocuri de noroc, expunerea mai redusă a tinerilor la jocurile de noroc, îmbunătățirea imaginii orașului și beneficiile de sănătate publică, sunt mai dificil de exprimat financiar. Deci impactul social ar trebui să cântărească de asemenea în luarea deciziei”, este de părere Liviu.
„Pe de altă parte, pe lângă scăderea încasărilor la bugetul local ar fi de analizat și următoarele efecte: dispariția unor locuri de muncă, mutarea problemei în afara orașului nu rezolvarea ei, posibilă dezvoltare a pieței negre online și offline și eventuale litigii cu operatorii economici forțați să se relocheze.
Însă din analiza impactului unor decizii similare in alte orase din Cehia, Belgia sau Norvegia, tind să cred că, per total, măsura ar avea un impact pozitiv”, a fost concluzia profesorului Liviu Drăghici.

Scoateți păcănelele și di agențiile Loteriei Române! Nu faceți discriminare!
Visati,nu o sa reuseasca nimeni sa faca asa ceva😂😂😂
Nu stiu de cw a inceput campania asta electorala cu tema asta:
„Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri”
Despre impactul economic e doar o poezie, niste cantece patriotice cantate de primarii a sute de localitati.
Fenomenul nu se opreste ca vreaCănuță primarul din Văscauți!
Cea mai buna metoda este suprataxarea fenomenului an de an.
Ajung si bani in bugetul local si incet, incet fenomenul se reduce natural.
Si daca fenomenul continuă in anul urmator dublam impozitele!
Doar asa, taxand industria pacanelelor se va observa disparitia naturala a fenomenului!
La Slatina deja sa votat verificați sa vedeți .