Pe 5 octombrie, în 1860, are loc inaugurarea Grădinii Botanice din București, înființată ca instituție în același an, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie din București, la inițiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Amenajarea acestui spațiu, ca bază didactică și de cercetare, a fost realizată sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, prim director al acestei instituții.
În 1874, Grădina Botanică a trecut în componența Universității din București, funcționând pe lângă Facultatea de Ştiinţe, avându-l la conducere pe Prof. Dr. Dimitrie Brândză. În anul 1994, odată cu prima Sesiune Națională de Comunicări Științifice Botanice, Grădina Botanică a primit numele „Prof. Dr. Dimitrie Brândză”.
Grădina a suferit distrugeri în fiecare război mondial, bombardamentele aliate din aprilie 1944 distrugând o bună parte a colecțiilor.
După al Doilea Război Mondial grădina a fost completată cu noi sere și cu o nouă clădire a Institutului Botanic.
5 noiembrie – evenimente și personalități
1784 – Țăranii răsculați aflați sub conducerea lui Horea și Cloșca ocupă Câmpenii, apoi Abrudul şi întreg Zarandul.
1880 – S-a născut, la Paşcani, scriitorul Mihail Sadoveanu. A urmat liceul la Iaşi, iar în Bucureşti a studiat la Facultatea de Drept. A debutat cu patru volume deodată: „Povestiri”, „Dureri înăbuşite”, „Crâşma lui Moş Precu” şi „Şoimii”, în anul 1904, fapt ce l-a determinat pe Nicolae Ioga să numească acel an “anul Sadoveanu”.
1889 – În România s-a format un guvern conservator în frunte cu Gheorghe Manu.
1905 – Adunarea de la Lugoj a celor 20.000 de români bănățeni și ardeleni a adoptat o serie de hotarari în problema recunoașterii naționalității române.
1913 – S-a născut Vivien Leigh, actrița de origine americană, pe numele real Vivian Mary Hartley.
1917 – S-a născut aviatoarea franceză Jacqueline Auriol, prima femeie pilot de încercare.
1918 – În Basarabia este extinsă legea pentru organizarea generală a finanţelor statului, astfel fiind desfiinţată administraţia financiară centrală existentă în Basarabia ţaristă.
1930 – Scriitorul american Sinclair Lewis, autor al unor cărți ca “Babbitt” ori “Martin Arowsmith”, a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
1930 – A decedat medicul olandez Christiaan Eijkman, descoperitorul cauzelor îmbolnăvirii de boala beri-beri, care l-a condus la descoperirea vitaminelor. Pentru această descoperire i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 1929.
1933 – La Salonic în Grecia are loc între 5 și 11 noiembrie, a patra Conferinţă balcanică care a adoptat Pactul balcanic.
1935 – Compania Parker Brothers a lansat jocul Monopoly.
1937 – Adolf Hitler vorbește într-o întrunire secretă despre planurile sale de cucerire a “spațiului vital” pentru poporul german.
1952 – A încetat din viaţă matematicianul si astronomul Nicolae C. Coculescu. A fost profesor de astronomie la Universitatea din București. Ân 1908 a înființat Observatorul astronomic din București. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbațiilor planetelor.
1956 – A decedat Maria Filotti, una dintre cele mai apreciate actriţe române ale secolului XX şi directoare de teatru.
1970 – Vaticanul a introdus serviciul divin în limba națională a fiecărei comunități romano-catolice.
1992 – Dupa 42 de ani, s-a redeschis Ambasada Vaticanului la București (Nuntiatura Apostolică).
1994 – La 45 de ani, boxerul George Foreman a devenit cel mai vârstnic campion la categoria super-grea dupa ce l-a bătut pe Michael Moorer.
1997 – Au fost redeschise dosarele privind revoluția din decembrie 1989. Toate soluțiile care au fost date de procurori în dosarele revoluției au fost verificate. Ulterior, procurorii militari au început urmărirea penală împotriva lui Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Ștefan Gușe și a altor ofițeri implicați în reprimarea sângeroasă a revoluționarilor timișoreni.
2003 – A fost publicat Raportul de ţară al Comisiei Europene, în care se afirma că România îndeplineşte criteriul politic pentru aderarea la Uniunea Europeană.
2006 – Fostul preşedinte irakian, Saddam Hussein, a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Înaltul Tribunal Penal irakian, pentru rolul jucat în masacrarea a 148 de şiiţi la Dujail, în anii ’80.
2010 – A încetat din viaţă poetul român de origine basarabeană, Adrian Păunescu.
Poet, publicist şi om politic român, Păunescu s-a făcut cunoscut mai ales prin poezie şi în calitate de organizator al Cenaclului „Flacăra“. Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani.
