Termene depășite, clauze abuzive în contract și o mare lipsă de comunicare cu dezvoltatorul. Asta reclamă un ploieștean, care a achiziționat un apartament cu trei camere în ansamblul rezidențial Pleiades din Ploiești. Pe lângă cei 15% achitați sub formă de avans, bărbatul susține că i se mai cer alți 15% pentru a putea intra în locuință în vederea mobilării spațiului. Reprezentanții complexului rezidențial spun că „lucrările sunt în grafic”, iar „cererile de plăți în avans reprezintă măsuri gândite pentru a asigura o gestionare eficientă a costurilor operaționale în primele luni după mutarea clienților”.
La cei 28 de ani, Cristian a decis să achiziționeze, alături de soție, un apartament cu trei camere în ansamblul rezidențial Pleiades. Prețul locuinței? 125.000 de euro. Omul a achitat 18.000 de euro avans, urmând ca, în august anul acesta, să se mute în casă nouă. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, susține acesta.
„Pentru a putea intra în locuință în vederea aducerii pieselor de mobilier, practic mi s-au mai cerut 18.000 de euro, adică un avans de 30%, ceea ce nu mi se pare corect. Nu primesc cheile casei dacă nu mai dau încă 15%. În plus, au venit cu un alt contract care are prevăzute niște clauze pe care le consider abuzive: plata facturii la energie electrică în avans pe șase luni și alți 2000 de lei, tot pe șase luni, pentru plata gunoiului. Asta în condițiile în care nici nu ne-am mutat.
Mai mult, nu mi se dau nici măcar cheile apartamentului dacă nu mai plătesc acest al doilea avans. Nu mai zic de parcarea supraterană care a rămas doar pe hârtie, însă măcar au fost returnați banii. Ajung să regret că am achiziționat o locuință în acest ansamblu. Eu oricum urma să mă împovărez pe 30 de ani la bancă pentru achitarea creditului. Dar acum să mi se mai ceară încă 18.000 de euro, altfel nu primesc cheia pentru a intra în apartament… Mi se pare un abuz”, a povestit bărbatul.
În replică reprezentanții Prime Kapital Development SRL sunt că „ansamblul rezidențial a atins un stadiu avansat al dezvoltării, fiind deja recepționat și intabulat”.
Citește și: Lista blocurilor din Ploiești care ar urma să fie reabilitate termic
În ceea ce privește „clauzele abuzive” invocate de cumpărător, „din experiența noastră, atunci când se predă o clădire nouă, există adesea întârzieri în facturare, ceea ce poate pune presiune suplimentară pe cumpărători și pe organismele de management a clădirii, inclusiv pe asociația de proprietari, odată ce aceasta va fi înființată. Plata costurilor inițiale pentru ridicarea gunoiului, utilități și alte costuri operaționale nu este în niciun caz abuzivă. Este responsabilitatea fiecărui proprietar să își acopere aceste costuri odată ce proprietatea a fost predată”, au transmis reprezentanții Prime Kapital Development SRL.
Redăm integral poziția dezvoltatorului cu privire la stadiul lucrărilor la compexul rezidențial Pleiades din Ploiești, clauzele contractuale, dar și obligațiile pe care le au părțile (cumpărător/ vânzător) în raport cu termenii contractuali.
„Complexul rezidențial Pleiades Residence a atins un stadiu avansat al dezvoltării, fiind deja recepționat și intabulat. Toate lucrările majore de construcție au fost finalizate cu succes. În acest moment, ne concentrăm pe finalizarea ultimelor detalii administrative și tehnice necesare pregătirii transferului proprietății și a semnării contractelor de vânzare. Majoritatea clienților au avut deja posibilitatea de a-și inspecta unitățile, iar echipa noastră lucrează la remedierea eventualelor mici lucrări de reparații identificate. Nu toate antecontractele sunt supuse acelorași termene, iar din respect pentru confidențialitatea fiecărui client, nu putem comenta asupra detaliilor cu caracter personal. Cu toate acestea, putem confirma că, la data curentă, niciunul dintre antecontracte nu este în întârziere din punct de vedere contractual.
Toți clienții care au plătit un avans minim de 30%, conform clauzei contractuale standard, au opțiunea de a-și accesa unitățile pentru a începe evaluările preliminare, pentru a efectua măsurători și lucrări de pregătire a amenajărilor și mobilării, însă aceasta este o opțiune și nu o obligație. Aceeași facilitate a fost extinsă și clienților care nu au plătit inițial acest procent, sub rezerva suplimentării avansului până la 30%, pentru a fi echitabil față de toți clienții și pentru a minimiza riscul vânzătorului. Cu toate acestea, cumpărătorii nu au obligația de a face acest lucru, iar extinderea a fost făcută pentru a le permite tuturor clienților să beneficieze de acces anticipat, să își coordoneze propriile lucrări de amenajare. Din experiența noastră, clienții văd acest lucru ca pe un beneficiu suplimentar, în special cei care sunt dornici să înceapă lucrările mai sus menționate, facilitând procedura de mutare.
În ceea ce privește cererile de plăți în avans, această măsură a fost gândită pentru a asigura o gestionare eficientă a costurilor operaționale în primele luni după mutarea clienților. Acestea includ costuri legate de îndepărtarea deșeurilor generate de propriile amenajări și mutări ale clienților. Toate contractele noastre prevăd obligația clienților de a acoperi costurile pentru îndepărtarea propriilor deșeuri și pentru utilitățile consumate. Din experiența noastră, atunci când se predă o clădire nouă, există adesea întârzieri în facturare, ceea ce poate pune presiune suplimentară pe cumpărători și pe organismele de management a clădirii, inclusiv pe asociația de proprietari, odată ce aceasta va fi înființată. Plata costurilor inițiale pentru ridicarea gunoiului, utilități și alte costuri operaționale nu este în niciun caz abuzivă. Este responsabilitatea fiecărui proprietar să își acopere aceste costuri odată ce proprietatea a fost predată.
În general, cumpărătorilor nu le este permis să arunce deșeuri de altă natură decât cele menajere în cantități uriașe, în coșurile de gunoi ale complexului; din păcate unii proprietari și contractorii lor abuzează de infrastructura și dotările clădirii. Ca urmare, propunerea este ca toți proprietarii să contribuie cu o cotă egală pentru îndepărtarea acestor cutii și molozului de la început, calculată pe baza cotei lor de proprietate. Astfel, se evită situația în care unii proprietari care respectă regulile de bază ajung să plătească nedrept pentru alții.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea unei administrări corecte și eficiente a întregului ansamblu rezidențial, în beneficiul tuturor locatarilor. Ne dorim ca fiecare locatar să se bucure de un mediu curat și bine întreținut, încă de la început, fără a fi afectați de eventualele neglijențe ale altora”.

Aoleu, iar cartelul Ploiești-Prahova!
Pentru mine este o dezonoare și un „torționariat” să locuiesc aici, dar sunt obligată.
Sper că nu mă veți cenzura ca-n dictatură pentru sinceritate…