- Publicitate -

Haita de caini din zona de Sud a Ploieștiului a reapărut

Haita de câini care circulă de ani buni în zona de sud a Ploieștiului a reapărut, ca de obicei. La aproximativ două luni de când am scris și de când au fost (pentru a câta oară?) ridicați, și-au făcut din nou apariția în zonă.

De această dată au fost zăriți chiar în incinta Gării de Sud de unde un cititor ne-a trimis imagini.

- Publicitate -

Haita pare a fi aceeași cu cea care „a fost ridicată” la sfârșitul anului trecut, în vara lui 2023, în primăvara aceluiași an, în iarna lui și tot așa…

Ce se va întâmpla acum? Probabil același fir al evenimentelor… Noi scriem, în câteva zile primim răspuns de la Primăria Ploiești că au fost ridicați, două luni de zile nu sunt zăriți în zonă apoi, ca prin miracol, apar din nou.

- Publicitate -

Chiar atâta bătaie de joc?

Iată câteva dintre articolele legate de aceeași haită:

Haită de câini la Gara de Sud din Ploiești. „Sunt aceiași care revin periodic”

- Publicitate -

Haita de câini de la Gara de Sud din Ploiești a fost ridicată. Până când?

Haita de câini maidanezi și-a făcut din nou apariția în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Sunt mai mulți și mai agresivi

Strângi o haită, apare alta… sau tot aia. Cascadorii râsului cu câinii la Ploiești

- Publicitate -

Haitele de câini din Ploiești au fost ridicate. Răspunsul Primăriei

Ploieștenii din zona Sud continuă să fie terorizați de câinii fără stăpân. De mai bine de o săptămână Primăria nu a luat nicio măsură – FOTO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Si nu numai, probabil și in alte zone.
    Deja un început de haita, numai vreo 5, și-au făcut simțită prezenta in Cartierul 9 Mai, zona Registrului Comercial Roman, pe strada Vornicei, Aleile Viitoarei, Targsor, Arnăuți.
    „Așteptăm Provincia/Primăria/SGU”, adică sa le crească numărul și sa fie scăpată de sub control situația.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -