- Publicitate -

Haita de câini maidanezi și-a făcut din nou apariția în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Sunt mai mulți și mai agresivi

Așa cum am scris în nenumărate rânduri, în Ploiești câinii maidanezi apar, dispar și apoi reapar. Și oricât am scrie, oricât ne-ar sesiza cetățenii, acest lucru se întâmplă repetitiv de ani de zile.

În ultima vreme, după încă o lună de absență, haitele au început să reapară. Probabil că li s-a făcut „check-out-ul de la adăpost” și au fost eliberați. Urmează ca noi să sesizăm, să se mai consume niște bani pentru prinderea lor, să îi adune și apoi iar, după încă una sau două luni, să apară în locurile de unde au fost ridicați.

- Publicitate -

În cazul de astăzi vom atinge iar (pentru a câta oară?!?!!?) problema câinilor fără stăpân din zona Parcului Eminescu. Deși avem trei colegi care locuiesc în zonă (și care s-au săturat să fotografieze, să sesizeze și să scrie degeaba), fotografia de astăzi chiar aparține unui cititor care, probabil văzând că nu am mai scris, ne-a trimis un mesaj însoțit de o fotografie, să ne sesizeze ceea ce noi știam deja de mai multe zile: haita de câini de la Parcul Eminescu a reapărut.

„Bună ziua. Vreau, dacă se poate, să îmi faceți și mie publică postarea aceasta. Strada din Parcul Eminescu Ploiești. Pe aici pe unde zilnic copii trec la școală. Sunt peste 8 câini de talie mare care sunt și agresivi…”, ne-a scris cititorul

- Publicitate -

De data aceasta, se pare, că sunt, în afară de cei cinci pe care îi știam, încă trei „tovarăși”. Și, ceea ce este cel mai grav, au devenit agresivi.

„Da, i-am văzut. Erau mai departe de alee azi dimineață și ăla alb cu negru a început să mă latre de departe…”, a povestit un locatar din zonă.

„Eu nu o mai iau pe acolo de săptămâna trecută. Copiii o iau prin Bobâlna, nu se mai duc pe alee, prin spate, de teama câinilor…”, a declarat un alt locatar din zonă.

- Publicitate -

Sesizăm pe această cale (a câta oară?!?!?!) autoritățile (in)competente să facă ceva în privința acestor haite de câini, definitiv, asta până nu se întâmplă într-o zi ca în cazul de la București.

Și ca să ne aducem aminte „epopeea haitelor de câini”:

Câinii comunitari din zona Eminescu nu au dispărut deși Primăria a informat că au fost ridicați – FOTO

Câini în haită (din nou) în zona Parcului Eminescu din Ploiești

- Publicitate -

Câinii maidanezi și-au făcut din nou apariția în Ploiești. Haite semnalate marți în zone diferite ale orașului – FOTO

Strângi o haită, apare alta… sau tot aia. Cascadorii râsului cu câinii la Ploiești

(…și nu, acestea nu sunt toate…)

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Lavandaria, o poveste de familie cu aromă de lavandă

Lavandaria este o poveste începută în 2014 de doi...

Cine sunt magistrații din Prahova solidari cu cei care au spus adevărul despre Justiția din România

Zeci de procurori și judecători din România, printre care...

Cum a inițiat Dragoș Dobrescu proiectul Dracula Land în Prahova

Miercuri, 3 decembrie 2025, a fost lansat oficial proiectul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -