- Publicitate -

Cum a pus Irenne Stănculescu bazele școlii de dansuri populare „Drag mi-e jocul românesc”: „Și adulții au ce face în Ploiești!”

Povestea unei pasiuni pentru dansurile populare care a adus împreună oamenii adulți din Ploiești. Irenne Stănculescu, o profesoară de dansuri din Ploiești, și-a propus să nu lase niciun ploieștean pe dinafară la dansurile de la nunți și botezuri. Așa a început totul… Unde a ajuns acum?

Ansamblul de dansuri populare din Ploiești, „Drag mi-e jocul românesc”, are spectacole în țară și în străinătate și reprezintă România la festivaluri de folclor din întreaga Europă. Ansamblul este format din oameni simpli, ploieșteni cu ocupații diverse, care și-au găsit ce face în timpul liber în Ploiești. „Și este doar începutul!”, spune Irenne, cea care i-a adus laolaltă pe toți…

- Publicitate -
ploiestenii de la drag mi e jocul romanesc
Ploieșteni veseli care și-au găsit un mod frumos de a-și umple timpul liber

Începuturile ansamblului, din dorința de a învăța adulții dansurile de petrecere

„Dansez de o viață. De la 5 ani și ceva am început cu balet, dar n-am o mobilitate ieșită din comun, așa că nu-mi plăcea să mă întindă excesiv. Dar îmi plăcea eleganța de la balet. Așa că am început să practic dans modern sportiv cu elemente de balet”, povestește profesoara despre începuturile ei ca dansatoare. „De acolo mi-am căpătat eleganța”, mai spune ea.

Până la vârsta adolescenței a trecut prin toate stilurile de dans și de gimnastică. De dansuri populare s-am apucat la 17 ani, după ce, cu un an înainte, văzuse la mare un ansamblu de dansuri populare. „Când i-am văzut cum au intrat pe scenă din două laterale, toți îmbrăcați cu costumele alea, i-am zis lui tata: Eu asta vreau să fac!”, povestește Irenne.

- Publicitate -

A durat însă mai bine de un an până când, printr-un complex de împrejurări, a ajuns la Ansamblul Folcloric „Chindia”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. „Și n-am mai putut să mă las. Acolo mi-am găsit marea dragoste”, își mai aduce ea aminte. A urmat o perioadă de turnee, atât în țară cât și în străinătate, de repetiții de două ori pe săptămână, situație care a durat mai mulți ani de zile, din 2001 până în 2013, mai exact.

Citește și: După ce a studiat trei ani la Conservatorul din Bari, Ioana Văleanu s-a întors la Ploiești pentru a promova muzica de cameră

„Aș fi vrut să vadă cât mai mulți oameni frumusețea dansului, să aibă acces la frumusețea aceasta, să-și îndrume copiii la rândul lor”, spune Irenne despre motivul care a determinat-o, în 2013, să pornească pe cont propriu o școală de dansuri populare.

Astfel, profitând și de contextul puțin ambiguu legat de Ansamblul Chindia, „…am considerat că este momentul să mă întorc la acel vis al meu, la oameni… să-i aduc aproape de folclor, să le arăt pas cu pas, și apoi să văd până unde pot să ajung cu ei”, spune ea despre momentul 2013, cel când a luat ființă școala de dansuri populare „Drag mi-e jocul românesc”.

- Publicitate -

Un pas înainte și doi înapoi: Toată lumea trebuie să iasă la dans!

Școala a început, inițial, în 2013, ca un modul mixt. Cursul era împărțit jumătate latino, jumătate dansuri populare. Nu a trecut mult și Irenne și-a dat seama că nu era suficient jumătate de oră de curs pentru dansurile populare, așa că, la scurt timp, s-a axat doar pe dansurile populare, și acelea, în general, pentru adulți.

„Am început cu ideea că oricine trebuie să știe să danseze dansurile de bază la un eveniment: Hora, Sârba, Boiereasca, Brașoveanca, Ciobănașul. Noi garantăm că un adult, chiar dacă are două picioare stângi, după ce termină modulul de începători, nu va mai sta pe margine la vreun eveniment, ci se va putea prinde în joc fără teamă”, spune Irenne Stănculescu despre scopul școlii de dansuri populare.

drag mi e jocul romanesc ansamblu
Ansamblul „Drag mi-e jocul românesc” de la Ploiești

„În activitatea noastră este foarte importantă componenta de socializare. Organizăm petreceri, facem dansuri…”, povestește profesoara despre modul în care se desfășoară activitatea la „Drag mi-e jocul românesc”.

- Publicitate -

Atunci când școala începuse să se ridice cu adevărat și să înceapă activitatea internațională, a venit pandemia. Iar în timpul pandemiei totul a căpătat alte valențe și, într-un fel, componenta socială s-a oprit. Oprindu-se aceasta, automat, ca într-un domino, totul a luat-o la vale.

Citește și: Bianca Dăniță de la Fundaţia Comunitară Prahova a renunțat la un job important ca să facă fapte bune

A fost nevoie de timp și răbdare ca, după pandemie, lucrurile să reintre în normal. „Acum suntem bine. Ne-am adunat din nou, sunt unii nou veniți, alții mai vechi… Participăm la festivaluri în țară, iar acum, zilele următoare, plecăm în Macedonia la un festival”, povestește Irenne.

În ceea ce privește cursurile de dans popular, în trei-patru luni de zile o persoană trece, de obicei, de la începători la intermediari, pentru că trece de elementele de bază. „În două luni de zile, orice om, oricât de două picioare stângi ar avea, fără ureche, fără ritm, trebuie să învețe să danseze minimum necesar pentru evenimente. La orice nuntă s-ar duce să poată să danseze Horă, Sârbă, nu la nivel de profesionist, dar să știe pasul…, Brașoveanca, Ofițereasca, Ciobănașul… Pe astea le știu, garantat, în două luni de zile! Acestea sunt suficiente cât să le danseze toată viața…”

- Publicitate -

După aceaste două luni de zile, cei care aleg să rămână, mai au de învățat încă vreo două luni de zile elemente de bază. Apoi trec la „intermediari”. De la intermediari la avansați „au de mâncat încă un an și ceva”, spune Irenne. Făcând un calcul sumar, între momentul în care o persoană pășește prima dată în sala de dans și până ajunge la „avansați”, durează cam doi ani de zile.

Socializare, turnee și străinătate, dans și voie bună. Au ce face adulții în Ploiești

Mulți dintre cei care vin, nu mai pleacă după ce învață, deoarece componenta socializării este foarte importantă. Și astfel, „Drag mi-e jocul românesc” a ajuns un grup de adulți unde distracția și destinderea este la ordinea zilei. Se întâlnesc, repetă dansuri, merg împreună la petreceri, merg la festivaluri, într-un cuvânt, se simt bine. Pentru mulți „Drag mi-e jocul românesc” a fost răspunsul la întrebarea: „Ce pot face adulții în Ploiești?”

Cu grupa de avansați pleacă, în medie, de două ori pe an în turnee, în străinătate, unde prezintă, în cadrul festivalurilor de folclor, dansurile populare românești. De exemplu, acum, pleacă în Macedonia, la Festivalul de Folclor de la Ohrid. Este ca o excursie pentru participanți, timp în care au și ocazia de a prezenta pe scenă ce știu ei cel mai bine să facă și ce le place: să danseze.

- Publicitate -

Dansurile populare sunt o alternativă excelentă de a petrece timpul liber în Ploiești. Din cele spuse de Irenne, media de vârstă a grupelor este de peste 40 de ani, „majoritatea sunt la 50+”, mai spune profesoara. Sunt oameni care știu să se distreze, care vor să danseze și vor să cunoască oameni la fel ca ei. Și da, s-a creat un grup frumos la „Drag mi-e jocul românesc”, grup care stă ca dovadă că și adulții au ce face în Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Ce simte un om înainte să sară din avion: o zi printre parașutiștii de la Strejnicu

Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu...

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -