- Publicitate -

Prahovean, dat afară din Guvern. A fost consilierul lui Ponta

Data:

Prahoveanul Mirel Palada a fost dat afară din Guvern. El a fost purtător de cuvânt și consilier al fostului premier Victor Pota.

- Publicitate -

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului condus de Victor Ponta, sociologul Mirel Palada, care ocupa în ultima perioadă o funcţie de consilier de stat şi conducea Direcţia de Strategii Guvernamentale, a mai rămas în funcţie timp de aproape o lună după ce Ponta şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru, pe 4 noiembrie.

Decizia de eliberare a lui Palada din funcţia de consilier de stat la Guvern a apărut joi seară în Monitorul Oficial. De asemenea, din aparatul consilierilor Cancelariei primului-ministru a plecat şi fostul şef al SIE, liberalul Teodor Meleşcanu, eliberat însă la cerere din funcţie (cerere depusă pe 2 decembrie, conform Monitorului Oficial).

Mirel Palada a fost purtătorul de cuvânt al Guvernului condus de Victor Ponta până în septembrie 2014, timp de un an. Premierul Victor Ponta a renunţat la serviciile de purtător de cuvânt ale lui Mirel Palada, care a rămas însă consilier pentru strategii guvernamentale, după ce acesta postase pe pagina sa de Facebook un mesaj jignitor la adresa unui jurnalist gândul: „Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”.

- Publicitate -

Conform celei mai recente declaraţii de avere a lui Mirel Palada, salariul său la Guvern era de aproape 4.700 de lei brut, adică peste 3.200 de lei net.
sursa: gandul.info

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Observatorul Prahovean, lider de audiență în presa online din Prahova

Observatorul Prahovean este lider de audiență în presa online...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Primăria Ploiești face mișto de Poliția Rutieră pentru gropile de pe Șoseaua Vestului [DOCUMENT]

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”La un...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Lista localităților care vor primi bani pentru investiții în Prahova

Aleșii județeni prahoveni au aprobat, marți, repartizarea pe localități...

Razie rutieră în desfășurare pe DN1, la Bucov

O acțiune rutieră se desfășoară, miercuri seară pe DN1,...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă. Calculul specialiștilor

Klaus Iohannis și-a anunțat dorința de se pensiona din...

Sens giratoriu pe DN1B, la limita dintre Bucov și Valea Călugărească

Un nou sens giratoriu va fi construit pe DN1B,...
- Publicitate -

Informații utile

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Cum s-a transformat Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Interviu cu directorul Bogdan Nica

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Lista localităților care vor primi bani pentru investiții în Prahova

Aleșii județeni prahoveni au aprobat, marți, repartizarea pe localități...

Razie rutieră în desfășurare pe DN1, la Bucov

O acțiune rutieră se desfășoară, miercuri seară pe DN1,...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă. Calculul specialiștilor

Klaus Iohannis și-a anunțat dorința de se pensiona din...
- Publicitate -