- Publicitate -

O carte poștală trimisă de la muzeu. Activități deosebite pentru copii la Muzeul de Istorie din Ploiești

Data:

Distribuie articolul:

Se întâmplă și lucruri frumoase în Ploiești și știm asta pentru că mereu scriem de ele. În ciuda tuturor neajunsurilor, orașul se bucură de oameni cu suflet, dedicați meseriei și Ploieștiului, iar aceștia înfrumusețează totul în jurul lor.

- Publicitate -

Un exemplu în acest sens sunt două instituții ploieștene care, prin oamenii care lucrează acolo, și-au „dat mâna” pentru a realiza activități frumoase pentru cei mai mici dintre locuitorii orașului.

Este vorba despre Școala Gimnazială Mihai Eminescu, prin doamna profesor Monica Șahanschi și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, prin doamna muzeograf Monica Cîrstea, care, prin intermediul activităților desfășurate în parteneriat, au reușit să-i apropie pe copii de istorie, prin povești frumoase și captivante.

O astfel de activitate a fost matineul muzeal „185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Făuritorul României Moderne”.

activitate muzeu istorie

În cadrul acesteia doamna muzeograf Monica Cîrstea a vorbit elevilor clasei a IV-a C, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ploiești, coordonați de doamna prof. înv. primar Monica Sahanschi, despre viața primului rege al României și rolul acestuia în crearea României Moderne.

- Publicitate -

La finalul activității elevii au scris cărți poștale și le-am expediat prin poștă părinților sau bunicilor. A fost o surpriză pentru părinți pentru că nu au știut. S-au bucurat atât elevi, cât și părinți de finalul proiectului”, a povestit Monica Cîrstea, cea care este și inițiatoarea Concursului Național de Scurte Povestiri Istorice „Vreau să povestesc”.

Reacțiile lor de la finalul activităților îmi arată că mi-am atins obiectivul și anume de a-i apropia de istoria noastră, prin povești frumoase și captivante. Prin activitățile desfășurate de mine și colegii mei continuăm și completăm educația de la școală la muzeu”, a mai declarat doamna muzeograf.

Copiii spun lucruri… emoționante

Sinceritatea unui copil nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Copiii sunt, uneori, dureros de sinceri și, tocmai din acest motiv, atunci când spun ceva frumos, te bucură mult mai mult decât o apreciere venită din partea unui adult.

- Publicitate -

Este și cazul copiilor de școală, care vin la activități în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Doamnă îmi place cum povestiți” sau „Activitatea aceasta mi-a plăcut cel mai mult dintre toate activitățile de la muzeu” sau „Doamna, vreau să venim în fiecare săptămână la muzeu”, sunt doar câteva dintre aprecierile auzite de personalul muzeului, comentarii care dau sens muncii pe care acesta o depune, de a promova activitățile de la muzeu în rândul tinerei generații.

Uneori, la finalul activității, cei mici vin să-i îmbrățișeze pe cei de la muzeu, umplându-le sufletul de satisfacție.

- Publicitate -

Mă bucur că mai sunt elevi isteți și poți interacționa cu ei, că poți avea un dialog cu ei în timpul activității. De asemenea, mă bucur că pun întrebări și răspund la întrebările adresate de mine.

O bucurie este și faptul că mai sunt cadre didactice ce fac această profesie din pasiune. Un exemplu este doamna învățătoare Monica Șahanschi. Pasiunea doamnei în profesia de dascăl se vede în elevii pe care îi îndrumă, la școală și în afara școlii. Are în clasă elevi buni și foarte isteți. Este o plăcere să desfășori activități cu astfel de elevi. Îmi place să lucrez cu copiii și entuziasmul lor de la final îmi umple sufletul de bucurie”, a povestit Monica Cîrstea, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

carte postala muzeul de istorie

Activitățile de la Muzeul de Istorie, prin prisma unui cadru didactic

Pentru că reportajul nu ar fi fost complet fără opinia unui cadru didactic participant, am întrebat-o și pe doamna profesor Monica Șahanschi, cum vede colaborarea cu Muzeul de Istorie din Ploiești.

- Publicitate -

Nu este prima dată când colaborez cu Muzeul Județean Istorie și Arheologie Prahova, dar cu această generație de elevi a fost cu totul altfel. Povestea a început în clasa a II-a, la orele de limba română, când am descoperit primele texte literare cu conținut istoric. Nu puteam depăși nivelul lor de înțelegere, dar le spuneam că vor ajunge în clasa a IV-a și vor studia mai mult la lecțiile de istorie”, a povestit profesoara.

„Abia așteptăm să studiem acesta disciplină „, era exprimarea pe care o auzea de fiecare dată când întâlneau, în timpul orelor, o personalitate istorică. „Și tot așa până la începutul clasei a IV-a, când am spus povestea adevărată”, mai spune doamna Șahanschi.

Ea mai este de părere că istoria este o disciplină care devine înțeleasă, dacă este prezentată pe placul elevilor.

- Publicitate -

Și bineînțeles că avem și un privilegiu: existența unui muzeu de istorie și colaborarea cu oameni bine pregătiți”, mai precizează profesoara.

În clasa a III-a am făcut o vizită, iar în clasa a IV-a am desfășurat mai multe proiecte. Doamna muzeograf Monica Cîrstea a susținut multe activități deosebite. Încă de la prima lecție, despre Burebista și Decebal,  elevii au fost captivați, fapt care i-a determinat să vină cu interes în continuare. 

Mai mult, au participat în număr mare la concursul organizat de muzeu, „Vreau să povestesc”, unde au obținut premiul II, premiul III și o mențiune. De asemenea, au răspuns invitațiilor la două matinee, cel de-al doilea, dedicat regelui Carol I, fiind înregistrat audio și trimis unui post de radio local.

Doamna care a ascultat materialul a fost surprinsă de faptul că nu a fost nimic regizat, deoarece elevii au participat activ la activitate, au fost spontani, au pus întrebări au fost întrebați și au răspuns d-nei muzeograf, a existat o interacțiune permanentă. Activitatea de la muzeu nu a însemnat „a asista”,  ci „a rezona”. Și am rezonat până la finalul parteneriatului printr-o altă activitate deosebită”, povestește cu încântare doamna profesoară.

- Publicitate -

O carte poștală, o încântare pentru copii, părinți și bunici

Cu ocazia ultimei activități desfășurate la Muzeul de Istorie, după ce au călătorit puțin în timp și au aflat multe aspecte interesante despre orașul Ploiești, elevii au primit câte o carte poștală pe care au completat-o și au trimis-o familiei. Surpriza a fost atât de mare pentru ei, dar și mai deosebită pentru părinți, când, în loc de facturi, în cutia de corespondență au găsit o carte poștală de la copilul lor. „Imediat am primit mesaje de la copii și părinți prin care și-au exprimat entuziasmul”, a povestit Monica Șahanschi.

carte postala muzeul de istorie

Am primit cartea poștală. S-au bucurat foarte mult părinții mei. 🥰” (Vlăduț A.)

Părerea mea este că, desfășurând aceste activități la muzeu, am învațat și am înțeles mult mai ușor lecțiile studiate la clasă. M-am emoționat când am completat cartea poștală, chiar dacă mai făcusem și în clasă acest lucru. La muzeu a fost altceva. Părinții s-au bucurat multe surpriza mea. Încurajez ieșirile la muzeu, deoarece ne bucurăm cu toții de o experiență frumoasă alături de doamna învățătoare, de colegi și de doamna muzeograf.” (Vlad P.)

Mama și tata au fost foarte încântați când au primit cartea poștală.” (Bianca G.)

Mie mi-au plăcut matineele și lecțiile făcute la muzeu, îmi plăcea cum povestea Doamna muzeograf și în viitor o să mai vizitez MUZEUL DE ISTORIE.” (Bianca G.)

Acestea sunt câteva dintre reacțiile pe care elevii doamnei Monica Șahanschi le-au avut în urma activităților desfășurate în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Am participat cu interes alături de copiii mei la proiectele organizate de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și mulțumim doamnei muzeograf Monica Cîrstea pentru toată implicarea”, a ținut să transmită, în încheiere, doamna profesoară.

Iată că, astfel de activități au darul de a-i face pe participanți să se bucure și demonstrează faptul că, și în Ploiești, cu toate neajunsurile lui, se întâmplă activități frumoase, cu și pentru tânăra generație.

Activitățile de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova au darul de a apropia copiii de istorie, chiar de istoria orașului lor, și, astfel, aceștia se simt bine și scoși din zona lor de confort (online-ul), participând la activități practice, care le dezvoltă pasiunea pentru istorie, citit și lucruri frumoase.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...

Bursă pentru elevi la Ploiești. Oferta liceelor și universităților, la Palatul Culturii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează în perioada 20-23 mai...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -