- Publicitate -

Ce pensie va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă. Calculul specialiștilor

Data:

Klaus Iohannis și-a anunțat dorința de se pensiona din învățământ. În urma acestei decizii, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacant după 27 de ani.

- Publicitate -

Specialiștii au calculat ce pensia va avea președintele.

”Are 42 de ani de muncă și 10 ani de președinție. De acolo are indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părere mea, de acolo acumulează în jur de 4 puncte de pensie pe an. Adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție.

Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județului Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, eu cred că îi ies vreo 22 de puncte.

- Publicitate -

Dacă adunăm 40 de puncte de la președinție, cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la Primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cam 103 puncte, o pensie de aproximativ 8400, sau chiar spre 9.000 de lei”, a explicat Anton Hadăr, lider al Federației Naționale ”Alma Mater”, pentru Antena 3 CNN.

Administrația prezidențială a anunțat că „Domnul Președinte a inițiat demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă”.

El nu a renunțat la catedră cât timp a fost implicat în politică și a deținut diverse funcții, precum cel de primar și președinte.

- Publicitate -

„Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, pentru Antena 3.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Catedrala Notre Dame din Paris s-a redeschis. Cum arată?

Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Franței...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cum arată cel mai nou sediu Coca Cola din România

Coca Cola România și-a mutat sediul central într-o clădire...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

„Justițiarul de Berceni”, reținut de polițiști la un șantaj

Alex Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul de...

Autostrăzi și drumuri expres care vor fi deschise în 2025

În cel mai optimist scenariu, aproximativ 280 de kilometri...

Operații estetice și petreceri de lux cu banii Nordis

Digi24 face noi dezvăluiri din dosarul Nordis, după consultarea...

Poliția avertizează cu privire la „Paracetamol Challenge”

O provocare intens promovată în această perioadă pe rețelele...
- Publicitate -

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați în dosarul Nordis

Laura Vicol și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, au fost...

Pe ce cheltuiau banii de la Nordis soții Vicol și Ciorbă

Sute de cumpărători ai unor apartamente în diverse proiecte...

Doi șoferi au blocat A7, circulând în paralel. Măsura Poliției

Doi șoferi aflați la volanul a două betoniere au...