O tragedie s-a petrecut, noaptea trecută, pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Doi tineri, cu vârste de 26 și 27 de ani, au murit într-un accident rutier ce pare a fi rezultatul unei curse ilegale de mașini.
Dincolo de imaginile care au surprins inclusiv momentul impactului, polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurările care au dus la producerea tragicului accident. Condițiile de carosabil umed, care au favorizat evenimentul, sunt indiscutabile, însă anchetatorii ar trebui să țină cont în cadrul dosarului penal deschis și de actuala stare a Bulevardului Independenței, după reabilitarea demarată de vechea administrație condusă de Andrei Volosevici.
Am publicat nenumărate articole în care am atras atenția asupra schimbărilor apărute după finalizarea lucrărilor, modificări ce pun în pericol siguranța rutieră. Mulți șoferi și pietoni au sesizat dispariția trecerii de pietoni înălțate din dreptul restaurantului London House, amenajare ce descuraja șoferii să circule cu viteză sau să organizeze curse de mașini.
Nu vreau să mă întreb dacă acea denivelare ar fi schimbat cu ceva soarta celor doi tineri care seara trecută au murit în urma impactului violent, însă nu pot să nu vă reamintesc faptul că, la începutul verii, Primăria Ploiești preciza într-un răspuns pentru Observatorul Prahovean că acea trecere de pietoni înălțată nu va mai exista, fără să ofere și o explicație cu privire la această decizie.
Este un moment bun ca actuala conducere a Primăriei Ploiești să reconsidere unele decizii luate în trecut de cei care au condus orașul și să acorde o mai mare atenție nevoilor reale, atât ale șoferilor cât și ale pietonilor, în ceea ce privește modernizarea Bulevardului Indepenței.
La data de 12 iunie, la întrebarea „Va fi amenajată o nouă denivelare, pentru ca șoferii să reducă viteză, în dreptul trecerii de pietoni unde exista o astfel de amenajare până la intrarea Bulevardului Independenței în reabilitare?” formulată de Observatorul Prahovean, Primăria Ploiești răspundea astfel:
„Pe tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor și Muzeul de Artă a fost turnat stratul de uzură, carosabilul având forma finală”
Citește mai multe detalii aici: Lucrările pe Bulevardul Independenței din Ploiești sunt sistate. Când vor fi reluate și cum răspunde Primăria la întrebările șoferilor
Vezi mai jos răspunsul complet al Primăriei Ploiești cu privire la întrebările și nelămuririle șoferilor și pietonilor cu privire la starea Bulevardului Independenței, după reabilitare:
- La data prezentei solicitări (31,05,2024) lucrările de modernizare sunt finalizate?
„La data prezentei solicitări lucrările de modernizare a Bulevardului Independenței sunt sistate.”
2. Pe tronsonul cuprins între sediul Conpet și Muzeul de Artă, stratul de asfalt pe care în prezent se circulă, este stratul final? Dacă nu, vă rugăm să ne transmiteți când și în ce condiții va fi turnat ultimul strat.
„Pe întreg tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor – Muzeul de Artă a fost turnat stratul final de asfalt.”
3. Când vor începe lucrările pe ultimul tronson de bulevard rămas nereabilitat (tronsonul cuprins între Muzeul de Artă și strada Gheorghe Lazăr – sediul Poștei Române)?
„Lucrările de modernizare vor fi reluate în perioada vacanței de vară.”
4. Cum se vor desfășura aceste lucrări în contextul închiderii circulației în vederea reabilitării (ce străzi vor fi închise, cum vor circula mijloacele de transport TCE etc)
„Modul de desfășurare a traficului rutier în zona Muzeul de Artă – strada Gheorghe Lazăr – sediul Poștei Române va fi stabilit în Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației.”
5. Care este explicația pentru denivelările (denumite de ploieșteni „cocoașe) apărute în urma reabilitării Bulevardului Independenței, mai ales în dreptul stațiilor TCE.
„Lucrările efectuate au respectat cerințele cuprinse în documentația tehnică elaborată de proiectant”.
6. Va fi amenajată o nouă denivelare, pentru ca șoferii să reducă viteză, în dreptul trecerii de pietoni unde exista o astfel de amenajare până la intrarea Bulevardului Independenței în reabilitare?
„Pe tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor și Muzeul de Artă a fost turnat stratul de uzură, carosabilul având forma finală”
Cum ți se pare subiectul?
Nu e cu nimic vinovata Primaria.Soferii respectivi sunt niste teribilisti pasionati de circulatie cu viteza mare,Foarte bine ca s-a intamplat una ca asta si trebuie lasati sa circule liberi cu ce viteza vor soferii.Daca mai mor soferi in accidente rutiere administratia ploiesteana e in avantaj.Orice sofer mort in plus poate insemna un sofer in minus pe sosele.
Nu va convine fara trecere inaltata la semafor,mutati-va din Ploiesti in alta tara.Nu sunt contra accidentelor rutiere,sunt de partea libertatii fiecaruia sa aleaga daca ii convine sau nu.Io sunt neutru.Ce au facut acesti tineri au facut ca sa se sinucida.
Dupa voi, toti sunt de vina, in afara de cocalarii raposati. Asta au vrut, asta au avut! Locuiesc in zona Garii de Sud si in fiecare noapte sunt deranjat de urletul motoarelor turate le maxim si de zgomotul cauciucurilor.
Pentru condițiile improprii de circulație din Ploiești cât și pentru indisciplina rutieră manifestată
de unii șoferi , nu demonstrează nimeni în stradă . În rest …pentru orice ,,făcătură”răsar ca la un
semnal ,,tinerii frumoși și liberi”. De asemeni echipajele de poliție , care îți fac apariția uneori par
dezinteresate de problemele străzii . ..parcări neregulamentare ,..violența în trafic ,..viteza excesivă..neacordarea de prioritate ..În schimb toată lumea vrea și își dorește ,,O țară ca afară”! Mulțumesc !
In nici un oras din tara nu sunt atatea relantisoare pe drumurile principale.
Orasul este terminat plin de gropi , şanturi , denivelari . Nu mai este nevoie de nici un relantisor. Ne rupem masinile degeaba in ele. Pe bulevard sunt semafoare. De ce ar trebuii dublate cu relantisoare?
Liniile de tramvai daca s-ar scoate ar fii mult mai bine . Unde sunt refugiile de tramvai se gatuie traficul si se creeaza ambuteiaje.
Asfaltati tot Mihai Bravu la nivel de stradute . Cantacuzino , Marasesti . Vest 2 zona de case .
Scoateti linia veche dupa Mihai Bravu.
Faceti ceva cu poluarea de la Lukoil . Dupa orele 23 se da drumul masiv la gaze toxice. E mai rau ca la Cernobâl
De unde te-ai pripasit de-ai devenit ” ploiestean „? Nu stii ca Ploiestiul este oras industrial si s-a dezvoltat datorita rafinariilor? Daca nu-ti place, intoarce-te de unde-ai venit.