- Publicitate -

Lucrările pe Bulevardul Independenței din Ploiești sunt sistate. Când vor fi reluate și cum răspunde Primăria la întrebările șoferilor

În urma numeroaselor sesizări și întrebări primite de la cititori, care și-au exprimat nemulțumirea, dar și surprinderea cu privire la modul în care arată Bulevardul Independenței din Ploiești, pe tronsoanele redate circulației, Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești detalii despre stadiul de execuție al acestora.

Potrivit răspunsului primit, proiectul nu este finalizat, iar în prezent lucrările sunt sistate.

- Publicitate -

În ceea ce privește nemulțumirile șoferilor legate de denivelările apărute pe tronsoanele redeschise circulației, capacele de canalizare și curiozitățile legate de planeitate, reprezentanții Primăriei Ploiești au precizat că lucrările au fost finalizate și că asfaltul pe care circulă șoferii în prezent reprezintă stratul final.

„Pe întreg tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor – Muzeul de Artă a fost turnat stratul final de asfalt”

Potrivit aceluiași răspuns, lucrările pe tronsonul cuprins între Muzeul de Artă și strada Gheorghe Lazăr vor fi reluate în perioada vacanței de vară, însă Primăria Ploiești nu a putut preciza, deocamdată, cum se va desfășura circulația rutieră în momentul în care această zonă va fi închisă și nici data exactă.

- Publicitate -

Despre denivelările apărute în dreptul stațiilor TCE, Primăria Ploiești susține că lucrările sunt conforme și respectă cerințele cuprinse în documentația tehnică elaborată de proiectant.

În final, reprezentanții Primăriei Ploiești menționează că asfaltul nu va mai fi înălțat în dreptul trecerii de pietoni din zona restaurantului London House.

„Pe tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor și Muzeul de Artă a fost turnat stratul de uzură, carosabilul având forma finală”

Vezi mai jos răspunsul integral la întrebările cititorilor Observatorului Prahovean: 

- Publicitate -
  1. La data prezentei solicitări (31,05,2024) lucrările de modernizare sunt finalizate?

„La data prezentei solicitări lucrările de modernizare a Bulevardului Independenței sunt sistate.”

2. Pe tronsonul cuprins între sediul Conpet și Muzeul de Artă, stratul de asfalt pe care în prezent se circulă, este stratul final? Dacă nu, vă rugăm să ne transmiteți când și în ce conditii va fi turnat ultimul strat.

„Pe întreg tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor – Muzeul de Artă a fost turnat stratul final de asfalt.”

3. Când vor începe lucrările pe ultimul tronson de bulevard rămas nereabilitat (tronsonul cuprins între Muzeul de Artă și strada Gheorghe Lazăr – sediul Poștei Române)

„Lucrările de modernizare vor fi reluate în perioada vacanței de vară.”

4. Cum se vor desfășura aceste lucrări în contextul închiderii circulației în vederea reabilitării (ce străzi vor fi închise, cum vor circula mijloacele de transport TCE etc)

- Publicitate -

„Modul de desfășurare a traficului rutier în zona Muzeul de Artă – strada Gheorghe Lazăr – sediul Poștei Române va fi stabilit în Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației.”

5. Care este explicația pentru denivălările (denumite de ploieșteni „cocoașe) apărute în urma reabilitării Bulevardului Independenței, mai ales în dreptul stațiilor TCE.

„Lucrările efectuate au respectat cerințele cuprinse în documentația tehnică elaborată de proiectant”.

6. Va fi amenajată o nouă denivelare, pentru ca șoferii să reducă viteză, în dreptul trecerii de pietoni unde exista o astfel de amenajare până la intrarea Bulevardului Independenței în reabilitare?

„Pe tronsonul situat între sensul giratoriu Monumentul Vânătorilor și Muzeul de Artă a fost turnat stratul de uzură, carosabilul având forma finală”

raspuns primarie curiozitati lucrari bulevardul independentei ploiesti

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -