spot_img
- Publicitate -

Volosevici și finalizarea. Pe 15 mai ne anunța că ”Bulevardul Castanilor este gata!” Pe 15 iulie reîncepe șantierul

Data:

Pe 9 iunie, ploieștenii l-au trimis pe Andrei Volosevici acasă, rezultatul alegerilor locale plasându-l pe locul al treilea, după independentul Mihai Polițeanu și liberalul Bogdan Nica. Asta în ciuda sondajelor din campanie prin care s-a încercat manipularea alegătorilor și în care ”Volo” câștiga Primăria Ploiești cu peste 40%. Ghinion…

- Publicitate -
În campanie și precampanie, pagina de Facebook a viitorului fost primar al Ploieștiului s-a umplut de tot felul de promisiuni, care mai de care mai hilare.
Brusc, cel care în patru ani de mandat nu a dus un proiect major până la capăt, era atunci în stare, tot pe hârtie, să atragă fonduri de mii de milioane de euro, să facă autogări, creșe, grădinițe, spitale, giratorii suspendate, străzi etc.
Printre gogoșile de campanie se strecurau și unele din administrație și mă refer aici la Bulevardul Independenței.
Iată ce posta Volosevici pe 15 mai:
”Așa cum am promis, Bulevardul Castanilor este gata! Este deschis circulației chiar de astăzi, cu o zi mai devreme decât preconizam”
Postarea se încheia în stilu-i caracteristic:
”Proiect Volosevici: În timp ce unii doar vorbesc, eu FINALIZEZ proiecte importante pentru orașul Ploiești!”
Ei bine, realitatea ne-a demonstrat că viitorul fost primar stă prost cu finalizarea.
Altfel cum am interpreta faptul că astăzi, 15 iulie, a reînceput șantierul la bulevard, intrând în reparații al treilea tronson, cuprins între Muzeu de Artă și Oficiul Poștal nr. 1.
Mi-e greu să cred ca Andrei Volosevici nu știa în 15 mai că Bulevardul Castanilor nu este gata deoarece, conform contractului de finanțare și a celui semnat cu constructorul, mai era de reparat tronsonul cuprins între Muzeul de Artă și Poșta Mare.
Dar, nu-i așa, oamenii trebuiau convinși să-l voteze. Să nu credeți că a fost singura minciună prin omisiune folosită în campania electorală.
E suficient să te uiți pe postările lui Volosevici din ultimele luni ca să realizezi că: 
11  Mai: ”Străpungerea din str Laboratorului prinde contur!  Vom circula mai ușor între Blv Republicii și str Gheorghe Grigore Cantacuzino”
În realitate lucrările sunt blocate. A recunoscut-o Primăria Ploiești într-o adresă transmkisă la solicitarea redacție noastre aici: Volosevici ne anunța în campania electorală că străpungerea din strada Laboratorului „prinde contur”. În prezent lucrările sunt sistate
23  aprilie: ”In timp ce alții doar comentează, noi am construit o grădiniță la standarde moderne! Proiect Volosevici”.
În realitate grădinița nu este funcțională.
16 martie: ”Investiții în infrastructura medicală – Spitalul Municipal Ploiești. În timp ce unii doar vorbesc, alții fac lucruri: astăzi am primit aparatura de ultimă generație pentru Centrul de Radioterapie de la Schuller!”
În realitate, centrul nu este funcțional, iar mulți bolnavi de cancer fac naveta la București pentru tratamente.

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Nu mai lăsați …. sa vorbească, sau oamenii de la casele cu oameni cu….., ce nu au o coerenta în idei. Tocmai l-am descris pe Volo și mandatele lui.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Lașii din PSD și complicii din PNL au dus România în colaps

După ce la alegerile prezidențiale a jucat la două...

De ce nu ai votat duminică? Mergi la vot pe 18 mai?

Puțin peste 50%... atât a fost prezența la vot...

România a votat. A avut de ales și a decis să sancționeze

România a votat duminică. A avut de ales și...

Reacția ambiguă a șefului de campanie al lui Crin Antonescu

Mircea Roșca, șeful de campanie al lui Crin Antonescu,...