Observatorul Prahovean continuă publicarea seriei de opinii ale doctorului ploieștean Ciprian Vâjeu, medic specializat în chirurugia coloanei vertebrale cu o experiență de peste 30 de ani de practică în Belgia și Franța.
Dr. Ciprian Vâjeu are curajul să lupte cu sistemul de sănătate românesc și speră că va reuși, prin intervenții repetate și cu ajutor oferit din partea celor care gândesc la fel ca el, să schimbe în bine, atât cât se poate, un sistem care pare că se află în colaps de foarte mulți ani.
Urmează un text redactat de dr. Ciprian Vâjeu, medic specialist chirurgie coloană vertebrală, președintele Societății Franco-Române de chirurgie vertebrală.
„Trecem la al doilea actor al aceste legi este medicul în exercițiul lui cotidian, fie în spitalul de stat, fie în sistemul privat.
De la început trebuie diferențiată responsabilitatea medicului. Medicul angajat la spitalul de stat, care are statutul de funcționar la stat, este, prin definiție, sub responsabilitatea spitalului, spitalul plătindu-i polița de asigurare. În cazul unei plângeri a bolnavului, spitalul este direct răspunzător și se poartă garant în fața asigurătorului și a bolnavului. Este evident că, în caz de erori repetate, având în vedere sumele pe care spitalul este obligat să le plăteasca bolnavului, va putea să dea afară acel medic, care devine în acel moment neasigurabil.
Altfel stă problema cu medicul care practică în sistemul privat sau în propriul cabinet medical.
Asigurarea lui de responsabilitate civilă medicală trebuie să-l asigure pentru erorile medicale, în funcție de specialitate, în funcție de volumul actelor medicale sau chirurgicale și de antecedentele în practica medicală. Este principiul bonus/malus, ca și la asigurarea de vehicul. Cu cât conduci mai prudent și nu ai accidente timp de câțiva ani, și suma poliței de asigurare descrește.
Adevarul este că, în momentul când medicul plătește o sumă simbolică, de câteva zeci de euro, motivația lui pentru a evita eroarea medicală este minimă, chiar nulă. Altfel ar sta situația când această poliță de asigurare reprezintă 10 sau 15% din cifra de afaceri, așa cum se întâmplă în Franța, de exemplu. În acest caz, chirurgul se gândește de 10 ori înainte să pună „bisturiul pe piele”.
Citește și: Povestea chirurgului ploieștean Ciprian Vâjeu, care execută în Franța, de peste 30 de ani, operații complicate ale coloanei vertebrale
Abia de puțină vreme se predă în facutatea de medicină, problema responsabilității medicale și a consecințelor penale și civile.
De peste zece ani, în conferințele și reuniunile pe care le țin regulat în România, despre sistemul de responsabilitate medicală din Franța, trag semnalul de alarmă cu privire la ușurința cu care acest aspect este tratat în România.
Recent, România a fost condamnată la CEDO pentru ne-funcționarea aceste legi de mal praxis și a fost somată să rezolve cât mai repede, în interesul bolnavului, implementarea unui adevărate legi de responsabilitate civilă profesională.
Îi invit pe factorii de decizie din România să se inspire pe larg din sistemul francez, care funcționează de peste 70 de ani, și care răspunde pe deplin cererilor bolnavilor și interesului medicilor.
Medicul care a primit o plângere este cel puțin sub șocul anchetei penale sau civile, și devine din ce mai mult susceptibil să greșească din nou. De cele mai multe ori, medicul cade în capcana unei practici defensive, să facă cât mai puțin posibil ca să evite orice eroare și să trimită bolnavul la eșalonul superior, când bolnavul putea fi tratat pe loc. Așa găsim zeci de bolnavi, purtați din spital în spital, atunci când nu mor în ambulanță.
Un al treilea actor este sociatetea de asigurare.
Responsabilitatea acestor companii este extremă și ar trebui să se gândească de zece ori înainte de a face o poliță de asigurare pentru un medic. În Franța sunt numai patru societăți de asigurare medicală, care, la rândul lor, sunt și ele reasigurate (pentru sume enorme) la societăți internaționale solvabile.
Asigurătorii sunt piesa din puzzle care lipsește cu desăvârșire în România. Aceste companii de asigurare se mulțumesc cu recoltarea sumelor de la medici și de la instituțiile medicale, fără a distribui nici măcar 10% din aceste sume. Principalul păgubit este bolnavul care, în ciuda unei decizii de tribunal și a unei anchete medico-legale favorabile, nu primește nicio indemnizație.
Legea din România nu face o distincție capitală în ceea ce constă patrimoniul medicului.
În garanția adusă față de asigurator, doar patrimoniul profesional (cabinetul medical și accesoriile lui) pot fi ipotecate, dacă suma atribuită bolnavului depășeste plafonul poliței de asigurare. Patrimoniul personal al medicului este inviolabil juridic și nu poate, în niciun caz, servi pentru despăgubirea bolnavului.
Ori, în România, această ambiguitate legislativă creează o enormă confuzie pentru bolnav, care crede că, cu cât patrimoniul personal al medicului este mai important, cu atât și despăgubirea lui va fi mai mare.
În cazul unei noi legi de responsabilitate medicală, societățile de asigurare trebuie să prezinte regulat bilanțul, și să prezinte diagrame de risc anual, pentru fiecare specialitate în parte. Indemnizarea bolnavului trebuie să fie imediată și corespunzătoare prejudiciului adus prin eroarea medicală.
În Franța există chiar o colaborare între asigurători și societățile științifice medicale, colaborare care contribuie la diminuarea sinistralității mai ales în chirurgie.”
Dr. Ciprian Vâjeu, Dijon 28/02/2024
Va urma…
