- Publicitate -

Perspectiva unui client Blue Air: Cum am reușit, deși am fost client fidel, să nu fiu afectată de criza companiei

Data:

Distribuie articolul:

De când s-au reluat călătoriile după pandemie, am avut o mare rezervă în a zbura cu Blue Air, deși, înainte, eram client fidel. Și totuși, în primăvara lui 2021, pentru că am prins o ofertă de nerefuzat, 1+1 gratis, am achiziționat câteva zboruri la ei: București – Florența, București – Atena și București – Dublin. Ca perioade iunie, septembrie și octombrie 2021.

- Publicitate -

La Florența am avut parte doar de o modificare de orar de zbor nesemnificativă, așa că am fost. Pentru Atena și Dublin (zboruri în septembrie și, respectiv, octombrie 2021), pentru că modificările de orar nu ne-au convenit, am solicitat rambursarea în Blue Wallet (portofelul electronic). Aveam la dispoziție 12 luni să folosim acei bani.

Nu ne-a deranjat faptul că au rămas banii la Blue, noi oricum plecăm des așa că, nu aveam altceva de făcut decât să așteptăm alte oferte.

Prin luna februarie 2022, am început să aud în jurul meu de diverși care începuseră să aibă probleme cu Blue Air: ba că le-au fost anulate zborurile și nu li s-au rambursat banii (aici este o întreagă discuție pentru că nici nouă nu ni s-au rambursat banii pe card, ci în contul Blue, practic), ba că aeronavele nu sunt verificate cum trebuie, ba că, din punct de vedere calitativ, însoțitorii de zbor au ajuns sub orice critică (adevărul este că atunci când lucrezi pe un salariu mizer, nu-ți mai arde să „dai bine”), și tot așa… Viitorul chiar nu suna bine.

- Publicitate -

Dacă nu aș fi avut credit în contul Blue, dacă ar fi fost să achiziționez bilete de avion cu bani, nu aș fi optat pentru Blue Air încă din luna februarie.

Citește și: Zborurile Blue Air cu decolare din România vor fi suspendate până luni

„E o chestiune de luni de zile până închid șandramaua. Nu stau deloc pe roze, iar pandemia le-a dat în cap de tot…”, mi-a spus un cunoscut care lucrează în cadrul Aeroportului Otopeni.

Aveam bani în contul lor, bani pe care eram conștientă că îi pierd dacă intră în faliment. Nu erau mulți pentru că fuseseră zboruri la ofertă, dar de ce să îi pierd?

- Publicitate -

Și totuși prinsesem „frică de Blue”. Nu de a pierde banii de la ei din cont, ci de aeronavele lor. Și eram în cumpănă: să risc și să zbor cu Blue sau să-mi iau adio de la bani?

Citisem că în octombrie 2021 în timpul unui zbor Praga – București s-a depresurizat cabina și au căzut măștile de oxigen din plafoane.

„Hai, măi… 20 și ceva de ani nu e așa mult la o aeronavă. Un zbor și gata. Consum banii din Blue Wallet și gata. Nici nu mai deschid site-ul lor!”, mă încurajam. Până la urmă mi-am învins teama și am hotărât că ar fi bine să consum cât mai repede banii ăia pentru că eram convinsă că Blue Air nu va trece vara cu bine.

- Publicitate -

Citește și: Experiența mea nasoală cu Blue Air. După ce au ”uitat” că am cumpărat biletele mi-au furat și locurile din avion

Așa că, am început să intru zilnic din nou pe site-ul Blue pentru a prinde un zbor bun. Nu mă interesa neapărat destinația, aveam de văzut câte ceva oriunde, mă interesa însă să fie zbor scurt, adică de maxim 2 ore și ceva. De ce? Păi la cum scârțâie și trosnesc aeronavele Blue, nu aș fi rezistat cu nervii la un București – Paris sau un București – Lisabona.

Norocul mi-a surâs după vreo 6-7 zile de căutare. Am găsit un București – Napoli, în aprilie 2022, dus-întors, fix la banii pe care îi mai aveam în portofelul electronic. Mai era și o Pragă tot la aceiași bani, dar Vezuviu a câștigat lupta cu Ceasul Astronomic, așa că a rămas Napoli.

Am plecat în săptămâna de dinaintea Paștelui ortodox. Nu am avut niciun fel de probleme cu zborurile, nici cu cel de dus, nici cu cel de întors.

- Publicitate -

În momentul în care am pus piciorul în Otopeni, la întoarcere, mi-am jurat că am încheiat „socotelile” cu Blue. Scăpasem fără incidente, nu mai aveam bani la ei, dar nu doream să-mi mai forțez norocul.

Citește și: Guvernul a pus la dispoziție un număr pentru persoanele din străinătate afectate de suspendarea zborurilor Blue Air

Deși am mai primit oferte de 1+1 gratis, deși îmi surâdea ideea de a merge la Paris și de a ateriza pe Charles de Gaulle, nu pe Beauvais, m-am abținut. Și bine am făcut! Cred că acum nu îmi mai salva banii niciun Blue Wallet, nimic. „Țeapă” scria pe mine.

Și așa, datorită faptului că am aplecat urechea la unele zvonuri, pot privi detașată ce se întâmplă cu Blue Air. Nu pot spune că sunt surprinsă. Dădeau semne de sufocare de ceva vreme. Îmi pare rău pentru toți cei care au pierdut din cauza lor, și nu sunt puțini.

- Publicitate -

În ce mă privește, în afară de turbulențe groaznice și ceva întârzieri, nu am avut alte experiențe neplăcute cu Blue. Pot spune că am avut noroc! Și sper să mă țină norocul în continuare și cu toate celelalte companii aeriene cu care obișnuiesc să zbor!

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Exclusiv

S-a deschis Bursa Angajatorilor de la Palatul Culturii Ploiești! Oficialități prezente la eveniment

La deschiderea târgului sunt prezenți ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu,...

Cine este suspectul uciderii șoferului ridesharing din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Meteorologii au emis avertizare de vreme rea

Vremea se răcește brusc astăzi, temperaturile scad cu peste...

Acțiuni ale polițiștilor prahoveni pentru combaterea violenței în școli

Plan de combatere a violenței școlare în unitățile de...

Accident în comuna Valea Călugărească. Trei persoane au fost rănite

Accident rutier în comuna Valea Călugărească, pe DN1B. În ...

Proiect USR menit să ajute copiii ai căror părinți muncesc în străinătate

Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate vor...

Cinci dintre bărbații acuzați de braconaj pe o baltă din Fulga, arestați preventiv

Cinci dintre bărbații acuzați de braconaj pe balta Bălana,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Meteorologii au emis avertizare de vreme rea

Vremea se răcește brusc astăzi, temperaturile scad cu peste...

Acțiuni ale polițiștilor prahoveni pentru combaterea violenței în școli

Plan de combatere a violenței școlare în unitățile de...

Accident în comuna Valea Călugărească. Trei persoane au fost rănite

Accident rutier în comuna Valea Călugărească, pe DN1B. În ...

Proiect USR menit să ajute copiii ai căror părinți muncesc în străinătate

Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate vor...
- Publicitate -