Ești “anti-woke”, mamaie!

0

Tânărul se afla în spatele ei, împreună cu un grup de alți șase, deplasându-se toți precum roboții, cu ochii înțepeniți în telefoane. Femeia se opri din mers în fața Catedralei pentru a-și face cruce iar unul din tineri, acaparat profund de ecranul telefonului, se opinti ca un berbec în biata bătrână, trântind-o la pământ.

Eu eram numai martorul tăcut dintr-o zi de Bobotează în care se desfășura, într-un discret aparent, această mică “odisee” cotidiană.

Tinerii începură să râdă zeflemitor cu toții, în mod special la adresa prietenului lor dar și a femeii doborâte la pământ. Cel care o dărâmase, se repezi să o ridice însă ceilalți contrariați de gestul lui “ciudat” îi strigară hlizindu-se: “Las-o bă dreacu’ de babă?”.

“Să vă fie rușine!” îi admonestă femeia. “Huliți în fața bisericii, diavolilor? Să vă fie rușine! Nu mai aveți niciun Dumnezeu!”. În mod ciudat, bătrâna nu era indignată de faptul că fusese trântită la pământ sau că se folosise un termen peiorativ la adresa vârstei sale ci de faptul că tinerii drăcuiseră în fața bisericii. În aceeași ignoranță hâdă, aceștia continuară batjocura devenind și mai verbali în timp ce prietenul lor o ridica de jos străduindu-se să-i înapoieze acesteia sacoșa căzută.

Aplecată ușor de spate și ignorând complet sacoșa ale cărei toarte încerca zadarnic tânărul să i le strecoare în palma stângă, bătrâna îl strânse ferm de antebraț pe acesta, oprindu-l brusc din activitatea sa frenetică și îi zise cu vocea tremurată și ochii scăldați în lacrimi ce nu curgeau: “Tu nu ești ca ei! Caută-ți alți prieteni!”. Tânărul se opri buimac și o privi adânc în ochi pentru câteva secunde fără să spună ceva.

“Ești anti-woke, mamaieee!”, îi mai strigă unul dintre ei zeflemitor în timp de grupul de tineri se îndepărta de bătrână inundând zumzetul citadin cu zgomotele lor grobiene.

Tânărul ce o ajutase să se ridice rămase cu ea, ajutând-o mai apoi să urce treptele din fața Catedralei. Între timp cei doi mai schimbară câteva vorbe, însa, din locul în care mă aflam nu am putut auzi ce și-au spus. Bătrâna pătrunse în interiorul locașului însă tânărul se opri în dreptul ușilor mari scrutând cu privirea atmosfera de sub cupola impresionantă.

Mirosul dulceag de ceara încinsă îi inundă probabil nările și pentru că duse instinctiv o mână la piept părea că simte cum îi reverberează în torace, vocea baritonală a preotului care ținea slujba. Trăia în mod vădit experiențe inedite.

Se roti după o vreme, ușor, pe călcâie și coborî lent treptele cu bărbia proptită în piept. Vocea bătrânei continua să îi răsune obsesiv în urechi: “Tu nu ești ca ei!”… iar ochii, ochii aceia înlăcrimați dar fără a vărsa lacrimi îi sfredeleau parcă inima. Telefonul începu să îi sune insistent în buzunar, însă părea că nu-l mai aude. Nu răspunse. Probabil că nu avea să mai răspundă vreodată apelului venit de la acel număr.

Porni încet în direcția opusă celei din care venise mai devreme și cu mâinile amândouă cufundate în buzunarele pantalonilor și privirea pierdută în asfalt lovi cu piciorul, aproape dezinteresat, o pietricică imaginară. L-am urmărit cu privirea până ce se pierdu în aglomerația străzilor grizonate.

M-am interesat mai târziu ce înseamnă “anti-woke” pentru că trebuie să recunosc că nu mai auzisem acest termen până atunci. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că există o întreagă doctrină “woke” ce a prins o amploare nebănuită, în special în țările vestice … și pe măsură ce citeam despre acest nou curent deveneam tot mai dezamăgit de omenire.

Mă întreb acum, retrospectiv și retoric dacă tinerilor acelora le pasă despre moștenirea ancestrală a acestui neam? Despre cum sună toamna un tulnic? Despre cum foșnește otava când e întoarsă pe câmp sau despre cum sună iarna zurgălăii atârnați de greabănul cailor ce trag la o sanie?

Dacă atunci când merg la mare să se “rupă” pe plajă conștientizează, măcar pentru o secundă, câți români și-au jertfit viața pentru ca țărmul pe care ei intră acum cu mașinile, să nu fie nici turcesc, nici rusesc, nici ucrainean și nici bulgăresc? Dacă știu ei câți copii sau nepoți a crescut bătrânica aceea sau câți ani a muncit ea. Habar nu au ei, în ignoranța lor crasă, ce compliment măreț i-au făcut atunci când au numit-o “anti-woke”?

Probabil că nu știu și nici nu le pasă, pentru că ei trăiesc într-o țară condusă de peste trei decenii de niște personaje gogoliene care i-au părăsit iremediabil, i-au abandonat definitiv, i-au ignorat în mod deliberat. O țară condusă de niște indivizi care și-au pierdut undeva pe drum, identitatea. O clasă politică ce și-a uitat istoria și acum, precum un pirat chior stă la cârma imaginară a unei bărci din hârtie creponată, ce plutește în derivă pe levigatul ce se scurge ireversibil în hăul negru al canalului uitării. Și acel canal s-ar putea numi la fel de bine “woke”, “cancel culture” sau altcumva…

Las în seama cititorului analiza și deliberarea unilaterală asupra celor de mai sus, nu înainte de a reproduce un fragment dintr-o operă veșnic actuală și autentic românească a unui concitadin genial de care sunt și voi fi mereu mândru:

Personajul: Nae Cațavencu; Piesa: “O scrisoare pierdută”; Autorul: Ion Luca Caragiale; Anul: 1884

Cațavencu: “Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. Da! Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică…”.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău