Apologia timpului pierdut…

Încă de pe vremea când aveam un job “serios” 😊 am înțeles că cel mai valoros bun de care poate dispune un om care deține o funcție importantă este timpul său. Întotdeauna timpul de care dispune o persoană cu responsabilități mari este limitat și atunci cea mai mare investiție personală pe care un adevărat lider o poate face este în ajustarea și administrarea corectă a timpului său.

Foarte puțini oameni înțeleg acest lucru și oarecum și mai puțini dintre aceștia vor să înțeleagă acest lucru. Când intri în biroul unui om care deține o funcție de conducere importantă trebuie să înțelegi că timpul acestuia este limitat și că le răpești altora din timpul care ar trebui să le fie dedicat și lor atunci când uiți să te ridici de pe acel scaun și să pleci.

Abuzezi de bunăvoința și timpul acelui om. Atunci când oamenii consideră că problemele lor sunt mai importante decât ale celorlalți apare discrepanța și apar anomaliile. Un administrator bun își face un program pe măsură dar ce ne facem cu un “sus-pus” care se pierde în discuții inutile sau își lasă ziua să decurgă după principiul “carpe diem” (lat. trăiește clipa)?

Acel cineva care se lasă ancorat în dialoguri abisale și fără sens în timpul exercitării funcției publice cu fiecare persoană care îl abordează pe holul instituțiilor sau pe stradă expunându-și așa zisa “problemă” importantă nu face decât să își consume inutil energia și mai ales timpul valoros despre care vorbeam; timp pe care li l-ar putea dedica altor probleme mult mai stringente. Timp care în alte condiții ar putea fi folosit mult mai fructuos și în beneficiul soluționării problemelor cu adevărat importante. Acel timp este timpul nostru !!!

Probabil că unii dintre dumneavoastră ați înțeles că mă refer la persoanele alese de noi și care ar trebui să ne deservească exclusiv pe noi, cetățenii, cum ar fii primarii, viceprimarii, președinții de consilii județene sau vicepreședinții de consilii județene, consilierii locali sau județeni, directorii de instituții publice importante sau chiar prefecții și subprefecții.

Dar ce ne facem când aceste persoane “sus puse” trebuie să răspundă cu prioritate solicitărilor politice venite de la “centru” și cărora “trebuie” să le dea girul nemijlocit. Sau celor trimiși de la “centru” cu diverse “probleme importante” care trebuie soluționate “în regim de urgență”. Cu alte cuvinte “peste rând”.

Cum să refuzi astfel de “mijlocitori” sub forma unor șobolani sistemici în parpalac, geluiți și cu dosarele veșnic la subraț, în detrimentul servirii unor simpli cetățeni din orașul tău, cetățeni care te-au ales să-i reprezinți și să-i ajuți să își trăiască viața în mod decent în această urbe ? Ar fi o nebunie!? Ar însemna să îți tai craca de sub picioare și să nu mai dispui de susținere politică!? Uneori mai rău, ar însemna să îți atragi asupra ta chiar măsuri coercitive prin asmuțirea instituțiilor de control care să iți facă viața grea și să îți îngreuneze activitățile cotidiene; să îți mănânce nervii și valorosul timp, timpul nostru, despre care vorbeam, în loc sa ți-l ocupi cu problemele urgente ale cetățenilor care te-au ales.

Atunci ce faci? Te izolezi. Devii cu bună știință un mizantrop. Ajungi să te ascunzi de obicei în spatele unor adjuncți sau al unor șefi de cabinet. Încerci să filtrezi problemele și sa le ierarhizezi personal și de cele mai multe ori în mod total greșit, prioritizându-le si cenzurându-le pe criterii personale: politică, investiții, sănătate, mediu, igienă, edilitare, comunitare, cetățeni, familie, discriminări, poliție locală, piețe, parcuri, inelul 1, inelul 2, seisme, împrejurimi, cartiere mărginașe, zona metropolitană, etc.

Cine nu a deținut vreodată o funcție de conducere publică cu caracter politic nu înțelege presiunea la care un astfel de om este supus, prin simplul fapt ca își crează acele “obligații” fictive care de fapt există de cele mai multe ori doar în mintea și imaginația sa. Are tot timpul impresia că este dator acelui “centru” și că nu este meritul propriu faptul că a fost ales și că datorează întotdeauna cuiva ceva când în realitate singurei căreia îi datorează ceva este de fapt marea masă a cetățenilor. Electorii dar mai ales non-electorii lor.

Așadar, răbdarea urbei este mare, iar răbdarea implică întotdeauna timp. Urbea dispune de timp pentru că timpul urbei e colectiv. Timpul edilului nu. Răbdarea celor aleși durează puțin, tocmai din lipsă de timp. Timp prost administrat. Politicienii noștri din păcate înțeleg cu greu că patriotismul național și chiar cel local nu durează doar 4 ani. Dar pentru a fi cu adevărat lider local nu implica mare inginerie. Tot ce trebuie să faci este să îți planifici timpul astfel încât în niciun moment al zilei să nu uiți de ce ești acolo și mai ales ca acel timp este de fapt al nostru. Nu este al tău și nici al partidului din care faci parte. Ești acolo exclusiv mulțumită acelei ștampile de vot și nu pentru telefonul care sună de la “centru”. Și cu cât ignori mai mult acel telefon și răspunzi la cel cu adevărat important, oamenii care te-au ales vor înțelege că li te dedici cu adevărat lor și nu unei concepții efemere de “putere”.

Există orașe în țara asta ale căror străzi poartă de câteva decenii bune numele unor edili marcanți care au lăsat ceva în urma lor. Există chiar statui ale unor edili care au ridicat aceste orașe din mâzga mahalalelor noroioase și le-au pus pe harta țării. Încercați să conștientizați că sunteți parte din istoria locală a acestor orașe și să aflați cum au reușit acei oameni în acele vremuri mult mai grele și cu instrumente mult mai greoaie de lucru și să le urmați exemplul pentru a rămâne cândva parte din monografia acestor orașe.

Așadar, nu uitați dragi edili; timpul de care dispunem ne poate face să părem mai buni sau mai răi în ochii celor puțini cărora li-l dedicăm mai mult dar de fapt nu le datorăm nimic însă ne poate face să părem cu adevărat minunați în ochii noștri atunci când ne privim în oglindă și putem zâmbi satisfăcuți că am îndeplinit o datorie de onoare în beneficiul celor care ne-au acordat încrederea lor supremă.