Miliardarul și monahul (Ultima Parte)

0

Prima parte o puteți citi AICI. Am vorbit cu dumnealui o bună bucată de vreme, despre Dumnezeu și Platon, despre țuica și podgoriile de struguri ale Moldovei, despre imperiul roman de răsărit, despre inventarea insulinei, despre cucerirea Lunii și despre viața lui Simon, cel care l-a ajutat pe Mântuitorul Iisus să-și care crucea pe culmea Golgotei, despre cele lumești și nu numai dar n-am suflat o vorbă despre identitatea mea, mai ales că, între timp, constatasem că în învălmășeala din “troaca de porci” unde lăsasem mașina, pierdusem și portofelul meu din piele de crocodil cu irizații de platină.

Bătrânul, văzând că m-am mai liniștit datorită discuției matinale calme dar și a țuicii de prună, îmi spuse:

„Mă copchili, dupâ umila me părieri, io crez câ ai riecurs tot’ș la un giest ixtriem când ai alies sâ ti’apuși di șierșât pân țar’…”

Stupoare…dar vazându-mă cert încurcat, continua, măsurându-mă cu privirea, în hainele care acum, ce-i drept, nu erau departe de a semăna izbitor cu ale unui cerșetor veritabil. Până și părul năclăit și plin de nămol întărit și dungile maronii de pe față întăreau acentuat imaginea mea de milog…

„…da’ sâ știi mătăluț’ câ mănăstiria îi șiel mai acătarii luoc ca sâ cujieț câ viața șe’o aviem îi darul ăl mai di prieț a’lu’ Dumniezău. Mnilostenia sfințâlor părinț’ șâ criedința în vorbghili șâ poviețili Domnului Dumniezău’ nuostru Iisus Christos, ni obligâ la altruism mă copchili !”

Băgă mâna în buzunar, și dintr-o batistă imaculată și frumos împăturită scoase un sul de bancnote din care îmi înmână (fără să le numere, semn că le cunoștea numărul exact) jumătate…

„…iacă mă copchili, ia banii șeia șâ cujietă ghini că Dumniezău nu m’o scos dijeaba în calia ta șâ tăti lucrurili cari îs, îs cu un scuop șâ un înțiles în lumia aista mari. Pasămiti mă copchili, foloseștii cu cap șâ inimâ bunâ.”

Am întins mâna într-un gest reflex și am luat banii înmărmurit, în timp ce buza de jos îmi atârna   leneșă…Strângeam acum în mana bancnotele mototolite, muncite din greu de bătrânul calugăr și semenii lui întru trai auster, bancnote atât de ponosite, care de obicei din cauza valorii lor mici, gândii eu vanitos, nu aveau ce căuta defel în portofelul meu de piele de cro…….și o lacrimă mica, indescifrabil de mică își făcu apariția și mi se juca în colțul ochiului.

„Moș Vasile”…zisei eu…după un timp de muțenie, poate prea lung; “vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul dat și aș vrea să știti ca n-am să vă dezamagesc, aș mai avea însă o rugăminte la dumneata…”

„Spuni copchili”, îmi răspunse el calm…”șâ dacâ Bunu’ Dumniezău mi’o arăta calia pân cari sâ ti puot adțâni, cu dragâ inimâ ‘oi facio’.”

„Știți părinte…aș vrea să pot telefona cuiva drag și as vrea să mă îndrumați undeva…de unde aș putea să dau un telefon acelei persoane !”.

Bătrânul monah oftă, zâmbi șăgalnic și mi se adresă:

„Copchili, s’ar ziși câ az’ ai noroc cu caru’, pasămite cărărili ti’or fost picietluiti di Dumniezău ș’ei avu’ ursitoari darniși, n’am și ziși, când te-o zămislit mumă’ta…Iaca pen’că io’s chelaru’ mănăstirii șâ mai încropchiesc șâ niscai adunări cu abacu’, mi’or dat în pastrare sfinții parinti ai mănăstirii și drăcovenia aista di tărăitoari di’i ziși șilular, pa cari în mari grijâ șâ temiri îl țâu șâ pi cari îl întrebuintăm numa’ la nivoii maaari…” zise el ridicând din sprâncene important și privind telefonul mobil cu oarece admirație…”…dară pen’că mă copchili, Dumniezău o ticluit sâ fghiu darnic șâ milostiv cu șei aflaț’ în ananghii, iaca, sunâ șâ zili câ iești ghini, câ te’ai schimbatără, că vroiești sâ munșiești și sâ nu mai șierșești șâ…câ ti întorși acasâ sâ’i vghiezi curând, așe săț’ ajuti Dumniezău !”

După ce am telefonat „unde trebuie” și mi-am anunțat locația aproximativă, i-am înpoiat călugărului telefonul și i-am multumit din suflet pentru bunăvoință. Și pentru că a vrut să îmi amintesc mereu de calea cea dreaptă, mi-a mai dăruit și o iconită din carton cu Maica Domnului rugându-se.

Apoi, bătrânul se ridică ușor, văitându-se de șale, își luă în spinare legătura de vreascuri, pe care o strânsese cu migală la ora aceea atât de matinală iar eu rămasei singur, în mijlocul drumului bolovănos, plin la rândul meu din cap până-n picioare de noroi și îndoieli, cu apa prelingându-se pe mine, privindu-l cum se îndepărteaza domol prin ploaia mocănească și rece a dimineții de toamnă.

În ora cât a trecut până la sosirea elicopterului personal pentru a mă „salva” am avut timp să meditez la toate cele ce s-au petrecut…și sunt convins și în ziua de azi că…omul acela, chiar dacă i-aș fi spus cine sunt, m-ar fi ajutat cu la fel de multa mărinimie.

E P I L OG

L-am căutat pe Moș Vasile, la mânăstire chiar a doua zi, însoțit de un alai de mașini burdușite cu alimente, câteva camioane cu lemne, arhitecți, pictori de biserici și finanțiști personali înarmați cu cecuri grase și planuri arhitecturale.

M-a întâmpinat la poartă, umil, Starețul Mânăstirii, vizibil marcat de vizita noastra ad-hoc. Se învârtea săracul în loc și își făcea cruce necontenit privind la alaiul ce-i umpluse curtea bisericii.

Dar eu, cu un singur om vroiam să vorbesc…

Am aflat mai târziu în ziua aceea, de la Stareț (mirat de faptul ca îl cunosc pe Moș Vasile, semn că nu se lăudase trufaș nimanui cu faptul că ajutase mai deunăzi, un tânăr cerșetor) că monahul Vasile se prăpădise chiar în acea dimineată. Se stinsese în somn, iar frații l-au găsit culcat pe o parte, cu o mână sub cap și cu un zâmbet clar desenat în colțul gurii. Avea ochii închiși, semn că plecase împăcat la cele veșnice…Dumnezeu să-l odihnească acolo, sus, unde își merită locul !

Un singur lucru am învățat de la omul acela și anume că nimic pe lumea asta, nu este întâmplător.

Acum, stau în clubul ăsta aglomerat, zgomotos și plin de oportuniști și lingușitori de ambe sexe care roiesc precum muștele în jurul meu…stau și privesc catatonic prin lumina nebună a stroboscoapelor, cu o lacrimă sărată în colțul ochiului și strâng într-o mână cel mai de preț lucru din viața mea; o iconiță din carton cu Maica Domnului rugându-se…

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău