S-a terminat nenorocitul an 2020. Nu văd un motiv de bucurie, pentru că a venit 2021, un an cu probleme mult mai grave.
Sunt bombardat cu spoturi ale campaniei de vaccinare. Simt că mai e un pas și cineva o să iasă din tv și îmi va înfige un ac te miri unde… Nu am nicio treabă cu teoria conspirației, cu 5G, cu cipuri și alte idioțenii. Ba chiar mă gândesc că unora le-ar fi necesar un aport de inteligență artificială, atât timp cât materia cenușie este de o netezime înduioșătoare. Deocamdată sunt rezervat, singura preocupare fiind dacă cel care știe atât de multe despre un vaccin, știe cel puțin la fel de multe despre țuica aia care îi dă aaaripi de cugetător, respectiv despre compoziția țuicii. Nici măcar nu-i pasă din ce-i făcuttă, atât timp cât efectul anestezico-euforic este garantat. Nu insist…
E bine că vorbim despre un vaccin pe care nici măcar nu îl avem. O să mai dureze, iar până atunci am tot timpul din lume să văd cum se manifestă și să iau o decizie în consecință, în ceea ce mă privește. Ideea este că vorbim exagerat de mult de ceva ce încă nu avem măcar pentru populația doritoare, însă nu vorbim despre ceea ce i se întâmplă unei părți din populație.
Redevin serios și îl urmăresc cu înfrigurare pe Bill Gates, poate apare el cu vreo soluție mai bună decât a lui Cîțu în privința presiunii financiare care va face ravagii în societate. Ați observat că se scumpesc toate, că intră accize noi, că prețul carburanților a luat-o deja pe arătură, ”specialiștii sufletului” opinând că aceste creșteri se vor reflecta imediat în prețurile tuturor produselor și serviciilor, de parcă atuncă când benzina a scăzut de la peste 6 lei, la puțin peste 4 lei ați văzut scăderi masive ale celorlalte prețuri. Și când te gândești că acum creșterea e de doar 6 bani/litru. Apocalipsa financiară nu vine din asta…
Pentru mulți dintre români vine din cauza ratelor. Același Florin Cîțu, liftat un scaun mai sus, anunța pe când încă păstorea Ministerul Finanțelor că este în negocieri cu băncile pentru încă o etapă de amânare a ratelor. Vine începutul de an și se face marele anunț: se poate, dar doar dacă nu le-ai amânat deja pentru 9 luni. Adică… nimic, în condițiile în care cei aflați în dificultate reală le amânaseră deja pentru perioada maximă de atunci. Conform surselor bancare, aceștia sunt majoritari, iar acum nu se mai încadrează.
S-a rezolvat cumva problema crizei sanitare, s-au anulat restricțiile care să dea posibilitatea tuturor agenților economici să încerce să producă din nou, astfel încât să asigure veniturile angajaților? Nu s-a terminat nimic și va mai dura destul de mult. Nu doar angajații din horeca sunt afectați. Este un întreg lanț, incluzându-i și pe furnizorii de produse și servicii ai acestora, multe activități economice conexe.
E bine să mai aibă posibilitatea să își amâne ratele? Nu, dacă te gândești din perspectiva dobânzilor aplicate la dobânzi, la majorarea ratelor, măsura inițială fiind doar aparent în sprijinul creditaților, în realitate fiind în sprijinul exclusiv al creditorilor. Spre exemplu, la un credit de aproximativ 35.000 de euro, pentru o amânare de 9 luni, clientul are de dat în plus încă 1200 de euro, față de ce avea, dacă nu amâna plata acestor rate.
Au însă încotro? Nimeni nu cere de plăcere o asemnea amânare, conștient fiind că va avea de returnat mult mai mult. Firesc este să returnezi ceea ce ai luat, doar că, din păcate, regulile s-au tot schimbat în timpul jocului, întotdeauna în mod unilateral, bancile introducând tot felul de comisioane și clauze abuzive în detrimentul clienților. Așa se face că ratele au crescut, însă veniturile au scăzut, uneori au dispărut, având plocon și o mega-criză sanitară.
Sunt mulți cei care nu vor avea din ce să reia plata ratelor. Unii vor face eforturi, vor da pe rate tot ceea ce câștigă acum, nereușind să mai aibă din ce să își plătească utilitățile, să mănânce. Deh… nevoi primare, nu altceva. Dacă nu vor achita, urmează să intre în procedură de executare silită. Vor rămâne și fără casele care oricum nu erau ale lor, vor ajunge pe străzi. Și sunt mulți.
Așadar, pentru acești oameni ce soluții există, dincolo de balivernele cu miliardele de la UE? Poate că vin acele miliarde, însă nu știu nici măcar dacă acoperă ritmul în care România ia miliarde cu împrumut, doar ca să supraviețuiască. Atenție, vorbim despre nevoi primare pentru oameni, nu despre avioane. Planurile de investiții, dacă vor exista cu adevărat, vor presupune ani de muncă, ani în care ce vor face năpăstuiții momentului?
E minunat să vorbești despre băi de lux, când ai buda în fundul curții, iar singurul accesoriu util este coceanul legat cu zgârci.
Nu știu exact cum e să mori de covid, deși am simțit cum e să respiri greu, dar pot să îmi imaginez cât de cumplit este să mori de foame, ajuns pe străzi. Asta nu e considerată o tragedie, fenomenul sărăciei extreme având deja conotații pandemice?
