Vești bune din partea meteorologilor mai ales pentru cei care sunt în vacanță în această perioadă. Nu la fel de bune sunt pentru cei care încă mai muncesc și care vor avea parte de temperaturi maxime în zona de disconfort termic.
Temerile că vom avea în august cele mai ridicate temperaturi, după ce în iulie au fost mai multe zile cu peste 40 de grade, se pare că deocamdată nu se confirmă.
Conform prognozei pentru săptămâna 4-10 august, regimul termic va fi unul considerat normal, cu maxime situate în Prahova între 28 și 35 de grade, ușor mai scăzute în zona montană.
Primele zile ale săptămânii vor fi cele mai căduroase, cu maxime de până la 35 de grade, iar joi se va înregistra o scădere până la 28 de grade, în condițiile unui cer variabil. Weekendul aduce 32-33 de grade.
Precipitațiile vor lipsi din Prahova, în săptămâna care tocmai a început.
În privința minimelor nocturne, veștile sunt și mai bune. Nu vom mai discuta despre ”nopți tropicale”, nopțile având temperaturi acceptabile, între 16 și 20 de grade.
