- Publicitate -

Ținută alb/negru pentru elevii de la școlile din Băicoi. Director: „Regulamentul prevede ca elevii să aibă o ținută decentă”

Data:

Statutul elevilor prevede ca, din anul școlar 2024 – 2025, elevii să aibă o ținută decentă la școală. La unitățile de învățământ din Băicoi s-a introdus ținuta alb/negru, fapt care nu a fost agreat de toți părinții. Regulamentul școlii mai prevede că elevele nu au voie să poarte „rochii/fuste exagerat de scurte” sau „bluze cu decolteu”, iar elevii nu au voie cu „pantaloni scurți sau special zdrențuiți, cu papuci de plajă, cu cercei sau cu haine transparente”.

- Publicitate -

Decizia cu privire la ținuta elevilor de la școlile din Băicoi a fost aprobată de Consiliul de Administrație, în urma consultării părinților, măsura regăsindu-se ulterior în Regulamentul Liceului Tehnologic „Constantin Cantacuzino” din localitate, unitate de învățământ care are în subordine și școlile generale.

Ca orice măsură nouă nu a fost agreată de toată lumea și, ulterior, au apărut sesizări pe această temă, în condițiile în care părinții recunosc că, la începutul anului școlar, au fost de acord cu regulamentul școlii și chiar au completat chestionarul legat de ținuta elevilor.

„Copilul a fost îmbrăcat cu o bluză albastră. Era decent îmbrăcat. Cu bluza albă s-a îmbrăcat cu o zi înainte. Problema este că s-a întors speriat de la școală pentru că a fost trecut într-un registru și a fost și atenționat să respecte ținuta”, ne-a relatat mama unui elev de la Școala Gimnazială Dumitru Ghenoiu din Băicoi, care susține că nu se aștepta ca măsura să fie implementată imediat după scurta vacanță a elevilor.

- Publicitate -

Director: „Nu a fost încălcat niciun drept al elevilor, iar reglementarea este în conformitate cu statul elevilor”

Contactată telefonic, Silvia Constantin, director al Liceului Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, unitate de învățământ cu personalitate juridică în subordinea căreia se află și Școala Gimnazială „Dumitru Ghenoiu”, susține că primele demersuri cu privire la ținuta elevilor au fost făcute la începerea anului școlar.

„Este mult spus o ținută obligatorie. Regulamentul prevede că elevii trebuie să aibă o ținută decentă în timpul programului școlar și anume bluză/tricou/cămașă albă și fustă/pantalon culoare neagră/albastră/bleumarin. Inițial s-a pornit de la ideea personalizării ținutei și a existat un chestionar pentru a se ține cont de părerea părinților.

La momentul centralizării, din totalul de 1227 de chestionare, au fost aproximativ 700 în care s-a optat pentru ținuta alb/negru. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului de Administrație. Totul a fost transparent. Regulamentul a fost în dezbatere și a fost transmis către părinți.

- Publicitate -

Nu a fost încălcat niciun drept al elevilor, iar reglementarea este în conformitate cu statul elevilor, fiind impusă o ținută decentă, respectiv culoarea albă în partea superioară și negru/albastru/bleumarin în partea inferioară.

La această dată nu vorbim de o ținută personalizată, care ar fi însemnat un efort financiar pentru părinți. S-a optat ca, în acest an școlar, să fie ținută alb/negru, nu personalizată”, a susținut Silvia Constantinescu, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Cantacuzino”.

Ce prevede regulamentul școlii

Dincolo de ținuta alb/negru/albastru/bleumarin, regulamentul Liceului Tehnologic „Constantin Cantacuzino” din Băicoi, care se aplică și la celelalte școli gimnaziale din localitate, prevede că li se interzice elevilor să aibă o „ținută indecentă, provocatoare”.

- Publicitate -

Elevele nu au voie să poarte, conform regulamentului, „rochii/fuste exagerat de scurte” sau „bluze cu decolteu”, „pantaloni excesiv de strânși(colanți), pantaloni scurți sau special zdrențuiți, pantaloni cu talie foarte joasă, bustiere, bluze foarte scurte în talie/haine transparente”.

Pentru elevi sunt interziși „pantalonii scurți sau special zdrențuiți (colați), purtarea de cercei, papuci de plajă, maieuri, haine transparente”.

Același regulament prevede că se interzice, „atât la fete, cât și la băieți, purtarea unor obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane sau imagini, inclusiv creaturi grotești precum și piercinguri și tatuaje vizibile”.

- Publicitate -

Regulament de organizare și funcționare

regulament scoala

regulament scoli

regulament elevi

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Povestea succesului companiei prahovene ”rbc”

Campania ”Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Magazinul Orient din Ploiești, locul unde poți găsi cadoul perfect de sărbători

Dacă sunteți în pană de idei pentru cadouri de...

Am fost să văd Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețuri, impresii și imagini

Am vizitat ieri Târgul de Crăciun de la Craiova...
- Publicitate -

Știri noi

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...

Amenințări, poze cu pistole și simboluri legionare primite de organizația Roma for Democracy Romania: „Vă vânăm pe toți, înțelegi”

Membri ai unei organizații neguvernamentale pentru drepturile minorității rome,...

„Încalță un copil pentru iarnă”, o campanie derulată de Asociația Veritas pentru oameni

În această lună a bucuriei, iubirii și generozității, Asociația...

Cum s-a implicat PETROTEL-LUKOIL în comunitate

Observatorul Prahovean prezintă în cadrul campaniei ”Din Prahova, pentru...

Accident pe DN1A, în Boldești-Scăeni. Femeie în vârstă de 73 de ani, lovită de un auto

Accidentul rutier s-a produs pe DN1A, în localitatea Boldești...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -

Panouri fotovoltaice gratuite pentru persoanele vulnerabile din Drăgănești

Autoritatea locală din Drăgănești a reușit să obțină finanțare...

Când este așteptat un nou val de ninsori la Ploiești. ANM a actualizat prognoza pentru Crăciun și Anul Nou

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza...

Cum poți deveni administrator de bloc la Ploiești. Actele necesare

Meseria de administrator de bloc devine din ce în...