Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru acest weekend, o atenționare de cod roșu de caniculă, avertizare valabilă și în Prahova. Valul de caniculă va fi persistent, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Meteorologii au anunțat că valul de căldură va persista la nivel național, inclusiv în Prahova, care se va afla, în acest weekend, sub cod roșu de caniculă.
La Ploiești temperaturile maxime vor ajunge, treptat, la 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
ANM: Atenționare de Cod Roșu de caniculă
Potrivit ANM, pe durata codului roșu, se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade.
„Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, a anunțat ANM.
Valul de căldură, spun meteorologii, va persista în toată țara și în zilele următoare.