- Publicitate -

Rețeaua de canalizare și cea de alimentare cu apă se vor extinde, în Florești

Comuna Florești a obținut aprobarea pentru două proiecte importante, finanțate prin programul Anghel Saligny.

Este vorba despre proiectele ce vizează extinderea rețelelor de canalizare menajeră și de alimentare cu apă din comuna Florești.

“Comuna noastră a obținut peste 12 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră și a celei de alimentare cu apă. Cele două proiecte depuse de noi pentru finanțare prin programul „Anghel Saligny” au fost aprobate”, a menționat primarul comunei, Simona David.

Rețeaua de canalizare va fi extinsă în tot satul Cap Roșu până în strada Frunzei și pe toate străduțele care mărginesc stânga-dreapta strada Unirii, până la Fabrica Michelin.

În ceea ce privește rețeaua de alimentare cu apă, aceasta se va extinde cuprinzând zona Uzinei Electrice, strada Unirii și toate străduțele care o mărginesc stânga-dreapta.

“Vreau să mulțumesc întregii echipe a Primăriei Florești, care a depus un efort considerabil pentru ca aceste proiecte să obțină aprobarea Ministerului Dezvoltării și astfel, investițiile să fie finanțate din fonduri nerambursabile, adică zero cheltuieli din banii bugetului local”, ne-a mai spus primarul Simona David.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Protest la Uzina Mecanică Plopeni. Angajații amenință cu oprirea activității [FOTO-VIDEO]

Aproximativ 100 de persoane protestează luni dimineață, 27 iulie...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi