Oamenii sunt deja obișnuiți să vadă urși pe Valea Prahovei, însă în general în zona montană (Bușteni, Sinaia, Azuga) și mai puțin în zonele de deal.
Nu este însă o premieră pentru localnicii din Breaza. Prezența ursului este un semnal de alarmă, oamenii fiind sfătuiți să nu se apropie de animalele sălbatice, chiar dacă în aparență sunt pașnice. În orice moment își pot schimba comportamentul, devenind extrem de agresive.
Un astfel de exemplar a fost filmat la Breaza, dând târcoale unei gospodării. Proprietarul și câinele acestuia au reușit să sperie ursul, făcând zgomote.
Autoritățle insistă asupra măsurilor de precauție pe care trebuie să le aveți în vedere. Nu lăsați copiii să se joace nesupravegheați, în zone în care sunt expuși. Încercați să nu călătoriți singuri prin astfel de zone. Nu hrăniți aceste animale și încercați pe cât posibil să vă îndepărtați dacă le-ați sesizat prezența. Anunțați imediat autoritățile, încercând să precizați cu exactitate zona în care ați văzut animalele sălbatice.
Din păcate, există și iresponsabili, care își încurajează copiii să hrănească și să mângâie animalele. Ultimul caz șocant a fost publicat AICI.
