- Publicitate -

Cei zece copii decedați, ținuți 13 ani la morga Maternității din Ploiești, vor fi îngropați creștinește – UPDATE

cimitirul-mihai-bravu_cdf89.jpg

Situația celor zece copii care au murit în decursul timpului la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești, ale căror cadavre au fost ținute, timp de 13 ani la morga unității medicale, a ieșit de abia astăzi la iveală, când în baza unei hotărâri judecătorești au fost eliberate documentele necesare pentru înhumare.

UPDATE: După ce inițial s-a spus că este vorba despre zece copii morți care au fost ținuți mai bine de un deceniu la morga Maternității, autoritățile au precizat că este vorba de opt bebeluși morți. Miercuri, trupurile neînsuflețite au avut parte de o slujbă creștinească și de înmormântare la Cimitirul Mihai Bravu din Ploiești.

Citește și: Cum a fost posibil ca bebelușii morți de la Maternitatea Ploiești să zacă la morgă mai bine de un deceniu – VIDEO

Totul a fost pus pe seama faptului că, neexistând identitatea copiilor decedați, nu au fost eliberate documente necesare pentru înhumare.

„Este vorba de cei pe care părinții nu i-au luat acasă”, a susținut dr. Călin Boeru, directorul medical al Spitalului de Obstetrică Ginecologie.

Citește și: Zece copii morți la Maternitatea Ploiești din 2006 până acum nu au fost îngropați din cauza birocrației – UPDATE

Președintele ședinței Consiliului Local Ploiești, consilierul George Botez, a afirmat că situația a fost lămurită astăzi, în sensul că au fost eliberate documentele necesare pentru înhumare, de abia după ce instanța a decis că se impune acest lucru.

Cei zece copii decedați, care au fost ținuți 13 ani la morga spitalului, din motive pur birocratice, vor fi înhumați creștinește, astăzi, în Cimitirul Mihai Bravu din Ploiești. 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Cultura care îi salvează pe fermieri în 2026. Ce este „aurul galben” al agriculturii prahovene

Într-un an agricol în care mulți fermieri se plâng...

Polițist suspectat că ar fi furat 4.000 de lei de la locul unei morți suspecte în timpul anchetei

Polițistul din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției...

Un polițist din Prahova și-ar fi amanetat laptopul de serviciu EXCLUSIV OPH

Un polițist din cadrul Biroului de Investigații Criminale al...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi