În spatele fiecărei jucătoare care evoluează astăzi pentru CS alPHa Prahova există un drum personal, cu începuturi emoționante, momente dificile și etape care au contribuit la formarea caracterului sportiv și uman. Anamaria Dumitrașcu este una dintre jucătoarele care dau echilibru și consistență echipei de handbal feminin CS alPHa Prahova. Parcursul ei nu a fost unul simplu, dar este unul care vorbește despre perseverență, maturizare și despre importanța unui cadru stabil în care un sportiv poate crește.
Am stat de vorbă cu ea despre începuturile în handbal, despre perioada în care a fost departe de competiție și despre experiența pe care o trăiește astăzi la CS alPHa Prahova.
Reporter: Cum ai început handbalul și ce te-a atras prima dată la acest sport?
Anamaria Dumitrașcu: „Am început handbalul pentru că mama mă tot ducea la meciurile Oltchimului și mi-a plăcut foarte mult ce vedeam pe teren. Competiția, sportivele, spiritul de echipă și energia din sală m-au atras și am zis că vreau și eu. De acolo a început totul. Am început handbalul la Colegiul Energetic din Vâlcea unde și astăzi se pune accent pe acest sport.”
Îți amintești primul meci oficial pe care l-ai jucat? Cum a fost?
Îmi amintesc foarte bine emoțiile. Eram mică și aveam trac, dar în același timp eram foarte ambițioasă. Când a început meciul, emoțiile s-au transformat în energie și am început să joc relaxată.
Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta de până acum?
Unul dintre cele mai dificile momente a fost atunci când am rămas fără echipă și nu am mai jucat timp de 7 luni. Începeam să mă gândesc la ce aș putea face în afară de handbal, dar nu mă vedeam făcând altceva
Ce te-a motivat să mergi mai departe atunci când a fost greu?
Sprijinul mamei mele, al prietenilor și dorința de a demonstra că pot depăși obstacolele. Întotdeauna am crezut că momentele grele te formează cel mai mult.
Cum te simți la acest club?
Mă simt bine, apreciată și motivată. Pentru mine contează mult să existe unitate și încredere în echipă.
Cum ai descrie atmosfera din vestiar și relația cu stafful tehnic?
Atmosfera este una bună. Există respect reciproc între jucătoare și staff. Putem comunica deschis oricând.
Ce diferență simți între acest club și experiențele tale anterioare?
Fiecare etapă din cariera mea m-a ajutat să cresc. Acum simt că sunt mai matură ca jucătoare, mai responsabilă și mai conștientă de rolul meu în echipă.
Cât de important este pentru tine să știi că ai sprijin medical constant, mai ales în caz de accidentare?
Este foarte important. Chiar dacă nu am avut accidentări serioase, într-un sport de contact precum handbalul trebuie să știi că ai parte de susținere și siguranță.
Clubul oferă programe de nutriție, mental coaching și alte activități în afara antrenamentului – cum te-au ajutat acestea?
Am învățat să îmi stabilesc obiective smart. M-au ajutat să înțeleg mai bine importanța echilibrului dintre pregătirea fizică și cea mentală.
Cum percepi stabilitatea oferită de club din punct de vedere salarial și contractual?
Pentru mine e important să știu că există stabilitate la club. Când lucrurile sunt clare și sigure, mă pot concentra doar pe handbal și pe ce am de făcut pe teren.
Ce cine ai lua cu tine și la altă echipă?
Pe Madalina Zamfirescu și Denisa Ion. Ele îmi dau de fiecare dată un vibe bun. Aș lua experiența acumulată până acum, agresivitatea pozitivă și lecțiile învățate în fiecare etapă a carierei mele. Toate m-au format ca jucătoare și ca om.
Cum te pregătești mental înaintea unui meci important?
Fiecare meci este important. Încerc să mă concentrez pe obiectivele mele clare pentru acel meci, să vizualizez faze de joc și să îmi păstrez calmul.
Unde te vezi peste câțiva ani, din punct de vedere sportiv și care sunt planurile tale de viitor?
Peste câțiva ani mă văd evoluând la un nivel cât mai ridicat ca jucătoare, dar în același timp îmi doresc să încep și o carieră în antrenorat. Mi-ar plăcea să transmit mai departe experiența și valorile pe care le-am învățat în handbal.
Ce mesaj ai pentru fetele tinere care își doresc să înceapă handbalul?
Să aibă curaj, să muncească și să nu renunțe atunci când este greu. Handbalul este un sport frumos, care te învață disciplină, spirit de echipă și încredere în tine.
Parcursul Dumitrașcu Anamaria reflectă direcția în care CS alPHa Prahova își construiește echipa: stabilitate, dezvoltare continuă și un cadru în care jucătoarele pot evolua atât profesional, cât și personal.
La alPHa, performanța nu este doar despre rezultat. Este despre drumul pe care îl construiești și despre oamenii care aleg să rămână în joc, indiferent de obstacole.
sursa: CS alPHa Prahova
