Competiția de scrimă, Cupa „Memorialul Ștefan Moldanschi”, are loc weekendul acesta la Ploiești, în sala de sport a Școlii Gimnaziale Grigore Moisil. Organizatorii evenimentului sunt Clubul de Scrimă Petrolul Ploiești și Federația Română de Scrimă cu sprijinul Consiliului Județean Prahova.
În zilele de 6 și 7 aprilie, între orele 09:00 și 13:30, iubitorii scrimei sunt așteptați în sala de sport a Școlii Grigore Moisil să susțină echipele de floretă ploieștene, fete și băieți. Ediția de anul acesta este cea de-a șaptea a competiției, ceea ce înseamnă că deja a devenit tradiție.
Fiul marelui maestru sportiv care dă numele competiției, Claudiu Moldanschi, este cel care îi antrenează pe micii scrimeri ploieșteni și duce mai departe numele tatălui său.
„Avem plăcerea să vă anunțăm desfășurarea celei de-a șaptea ediții a „Memorialului Ștefan Moldanschi” – competiție de scrimă la proba floretă băieti şi fete U11, U13 şi U15, organizată la Ploiești, în perioada 06 – 07.04.2024.
Cu participarea anunțată a mai multor cluburi din țară, dar și de peste hotare, această competiție face posibilă dezvoltarea relațiilor sportive, deopotrivă cu creșterea performanței tinerilor scrimeri.
Prin acest eveniment, organizat în sala de sport a Școlii Gimnaziale Grigore Moisil din Ploiești, competiția de scrimă ce poartă numele celui ce a fost Ștefan Moldanschi, organizatorii doresc să aducă un strop de recunoștință unui om remarcabil, în primul rând şi un adevărat maestru sportiv cu a sa viață dedicată scrimei românești”, au transmis reprezentanții Clubului Petrolul Ploiești.

