Miercuri, 21 decembrie, Sala de ședințe a Consiliului Județean Prahova a fost gazda Cupei Moș Crăciun la Șah unde au participat șahiști din Ploiești, Comarnic, Băicoi, Mizil Brazi, Blejoi, Lipanești și Cocorăștii Colț.
Concursul s-a desfășurat pe parcursul a 6 runde foarte disputate.
”Deși era considerat un concurs mai destins, cei 62 de participanți ne-au demonstrat contrariul și ne-au oferit un spectacol deosebit în care s-au întrecut în idei bine gândite. Astfel că la clasamentul final doi sportivi au terminat la egalitate cu 6 victorii din tot atâtea partide disputate departajarea fiind făcută de criteriile Buhholz” a declarat Constanțin Țurlea, președintele Asociației Județne de Șah Prahova, organizatorul evenimentului.
Câștigătorul concursului a fost desemnat Pantazi Andrei, elev în clasa a 7-a la Cocorăștii Colț, urmat în clasament de Militaru Mihai din Lipanești, elev în clasa a 9-a la Colegiul Național Ioan Luca Caragiale.
În clasamentul feminin pe primul loc s-a clasat Duțescu Teodora, elevă în clasa a 4-a la Școala Gimnazială George Coșbuc Ploiești.
La festivitatea de deschidere au participat președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, Dumitru Tudone, vicepreșdintele CJ, conferențiar universitar Mihai Apostolache și consilierul local Cristian Ganea. Aceșștia i-au încurajat copiii în ceea ce fac, le-au oferit susținere și le-au urat sărbători fericite atât sportivilor concentrați cât și părinților emoționați.
Director de turneu a fost Constantin Țurlea, președintele Asociației Județene de Șah Prahova iar arbitrajul a fost asigurat de Dariana Didiliuc arbitru internațional și Alexia Marin arbitru național.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de consilierul județean, conferențiar doctor universitar Mihai Apostolache, care, în calitate de gazdă și de dascăl, a felicitat atât copiii pentru sportivitate cât și părinții pentru educația pe care le o oferă copiilor.
Sponsorului principal al competiției a fost Lucian Păuna, căruia organizatorii i-au mulțumit pentru implicarea în susținerea tinerei generații.
Concursul de șah desfășurat la Consiliul Județean Prahova va deveni o tradiție, următorul fiind programat de Sfintele Sârbători de Paște, Cupa Iepurașului.

