- Publicitate -

Simona Halep a anunțat că nu mai joacă tenis în 2022

Motivul deciziei Simonei Halep este de natură medicală, având nevoie de o perioadă de recuperare îndelungată, după ce s-a operat la nas. Intervenția chirurgicală a fost necesară din cauza problemelor respiratorii pe care sportiva le simțea din ce în ce mai acute.

Simona Halep și-a anunțat decizia pe rețelele de socializare:

”Salutări, tuturor. Vreau să vă informez în legătură cu situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o mereu, să-mi împărtășesc sentimentele cu voi.

După cum știți, în februarie am fost foarte aproape să mă retrag din tenis pentru că simțeam că nu mai am forța necesară să revin în Top 10. M-am confruntat cu anxietatea și am simțit că trebuie să mă opresc.

Am fost norocoasă, ulterior, să descopăr Academia lui Patrick, unde mi-am recâștigat pasiunea pentru tenis. Datorită lui Patrick, am început, ușor, să cred că încă pot juca un tenis bun. A existat din partea mea deschidere către tot ce mi-a spus să fac, cum să fac și cât de mult să fac. Am făcut totul.

Obiectivul meu era clar: îmi ofer un an la dispoziție să revin în top 10. Când decid ceva, mereu sunt implicată total, iar Patrick a avut toată încrederea mea, așa că am vrut ca doar oamenii lui să se ocupe de mine. De aceea am făcut atâtea schimbări în echipă, pentru că am simțit că e lucrul corect: să fiu implicată complet în acest proiect.

A fost o perioadă foarte grea, pentru că mereu am pus presiune pe mine, iar faptul că am lângă mine cel mai bun antrenor aduce și mai mare presiune.

Toate astea au culminat cu atacul de panică pe care l-am suferit la Paris. Am simțit că Rolan Garros este turneul în care trebuie să joc foarte bine, având în vedere munca pe care o depusesem. Însă nu am reușit să gestionez presiunea și am clacat.

Apoi, am vorbit cu Patrick și i-am spus că am nevoie să mă relaxez, că nu pot evolua cu toată presiunea pe care am pus-o pe mine. I-am cerut să aibă răbdare cu mine șase luni, în care să nu aibă așteptări. M-a ascultat, a fost de acord și mi-a arătat susținere totală.

După, am reușit să joc cel mai bun tenis al meu. Mai repede decât mă așteptam, după doar două luni, am reușit să revin în top 10. Obiectiv îndeplinit.

Însă ulterior, când am pierdut la US Open, am realizat că sunt epuizată din punct de vedere mental. Având probleme cu respirația de mulți ani, care s-au înrăutățit, am decis să urmez sfatul medicului și să fac operația necesară.

Nu am putut să o fac mai devreme pentru că nu am avut liberă o perioadă de trei luni pentru recuperare, pentru că tenisul a fost prioritatea în viața mea. Însă acum am simțit că e timpul potrivit să fac ceva pentru mine. De aceea am ales și operația estetică. Și pe aceea am vrut să o fac de multă vreme, pentru că nu îmi plăcea deloc nasul meu.

Am făcut-o și am rezolvat atât partea funcțională, cât și pe ea estetică. Sunt sigură că mulți mă înțelegeți.

Nu știu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu.

Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis și mai am obiective de îndepinit.”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Primăria Ploiești, codașă la atragerea fondurilor de la bugetul de stat. A depus și primit finanțare doar pentru două proiecte prin Programul “Anghel Saligny”

Primăria Ploiești se numără printre Municipiile care au cerut cele mai mici fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Astfel,...

Roger Federer, legenda tenisului mondial, se retrage din activitate

Roger Federer, o legendă a tenisului mondial, a anunțat retragerea din sportul care l-a consacrat. După mulți ani în care a împărțit podiumul alături...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Primăria Ploiești, codașă la atragerea fondurilor de la bugetul de stat. A depus și primit finanțare doar pentru două proiecte prin Programul “Anghel Saligny”

Primăria Ploiești se numără printre Municipiile care au cerut cele mai mici fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Astfel,...

Roger Federer, legenda tenisului mondial, se retrage din activitate

Roger Federer, o legendă a tenisului mondial, a anunțat retragerea din sportul care l-a consacrat. După mulți ani în care a împărțit podiumul alături...

Pneumonii în spitalele de copii. Medic: “Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită”

Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, afirmă că medicii din spital se confruntă în această...

Am renunțat, după 15 ani de relație, la Vodafone. Acum sunt la Orange, dar a trecut “îndrăgosteala”

Sunt sătul de companiile de telefonie mobilă. Când mă uit la reclame, am impresia că am ajuns în Rai, că l-am prins pe Dumnezeu...

Petrolul Ploiești, înfrângere cu Farul pe stadionul Ilie Oană.

Al doilea eșec stagional suferit de echipa noastră pe „Ilie Oană” a venit în fața liderului la zi din Superliga, Farul Constanța. Formația lui...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -