Termenul limită până la care se pot cumpăra ani vechime la pensie este 27 aprilie 2017. Potrivit Casei Județene de Pensie Prahova, poate încheia contract de asigurare socială orice persoană, indiferent de cetățenie, cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinește, cumulativ trei condiții.
Astfel, persoana trebuie să nu aibă calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială și să nu aibă calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Totodată, persoana nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
Acte necesare pentru încheierea contractului de asigurare socială:
1. declaraţie pe propria raspundere din care să reiasă următoarele:
– în perioada pentru care se solicită asigurarea, înscrisă în contractul de asigurare socială, nu a avut
calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
– în perioada pentru care se solicită asigurarea nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
– la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar;
2. actul de identitate, în original şi copie;
3. actul de identitate, în original şi copie pentru mandatar, precum şi procura
specială autentificată în condiţiile legii;
4. doua formulare de contract de asigurare prevazut în anexa din lege.
Contractul de asigurare socială se incheie la sediul Casei Judetene de Pensii Prahova, din Str. Nicolae Iorga, nr. 1, Ploiesti, la camera 17 – Serviciul Evidenta Contribualibili.
Contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016 se încheie numai pentru perioade anterioare (pentru cel mult 5 ani anteriori încheierii contractului) şi poate fi solicitată numai în perioada 27.10.2016 – 27.04.2017. În intervalul de 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului de asigurare socială, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în acest interval.
Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
5. Valorile salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale datorate, sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 670 lei;
b) pentru anul 2012 – 700 lei;
c) pentru ianuarie 2013 – 700 lei;
d) pentru februarie – iunie, inclusiv, 2013 – 750 lei;
e) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2013 – 800 lei;
f) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2014 – 850 lei;
g) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2014 – 900 lei;
h) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2015 – 975 lei;
i) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2015 – 1050 lei;
j) pentru ianuarie – aprilie, inclusiv, 2016 – 1050 lei;
k) pentru mai 2016 – în continuare – 1250 lei.
Valoarea câștigurilor salariale medii brute, utilizate la plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate, prevăzute la pct. 6.2., sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 2022 lei;
b) pentru anul 2012 – 2117 lei;
c) pentru ianuarie 2013 – 2117 lei;
d) pentru februarie 2013 – 2138 lei;
e) pentru martie – decembrie, inclusiv, 2013 – 2223 lei;
f) pentru anul 2014 – 2298 lei;
g) pentru anul 2015 – 2415 lei;
h) pentru anul 2016 – 2681 lei.
Cotele contribuției de asigurări sociale prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 186/2016 sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 31,3 %;
b) pentru anul 2012 – 31,3 %;
c) pentru anul 2013 – 31,3 %;
d) pentru ianuarie – septembrie, inclusiv, 2014 – 31,3 %;
e) pentru octombrie – decembrie, inclusiv, 2014 – 26,3 %;
f) pentru anul 2015 – 26,3 %;
g) pentru anul 2016 – în continuare – 26,3%.
Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017 . Suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată, care se achită într-o tranşă, se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din
perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public.
