- Publicitate -

Siguranța pe internet: Cum ajung pozele noastre de pe social-media pe mâini greșite

Într-o lume în care aproape orice moment din viață se transformă într-o postare pe rețelele sociale, siguranța online a copiilor și adolescenților devine o problemă tot mai serioasă.

- Publicitate -

Cel mai recent studiu realizat în România de organizația Salvați Copiii arată că 99,3% dintre tinerii cu vârste între 12 și 17 ani au cel puțin un cont pe o platformă de socializare. De altfel, mulți dintre ei încep să folosească internetul de la vârste tot mai fragede pentru căutări online, vizionare de conținut video sau navigare pe platforme precum Facebook, YouTube și Instagram.

Studiul mai arată și că 96% dintre copii accesează internetul de pe telefonul mobil, semn că acesta a devenit principalul instrument de conectare la lume.

- Publicitate -

Ce se întâmplă cu pozele odată urcate online

Studiul „Salvați Copiii” arată că șapte din zece copii au postat cel puțin o fotografie în care li se vede clar fața, iar trei din zece au inclus în postările lor și numele complet. În combinație, aceste informații le permit oricui – chiar și persoanelor care nu sunt în lista lor de prieteni – să afle cine sunt și cum arată.

Chiar și o simplă fotografie de profil devine un element de identificare. Atunci când imaginea este vizibilă public, oricine o poate accesa, descărca sau distribui mai departe. Ceea ce mulți nu știu este că, în momentul în care o poză este încărcată pe o platformă precum Facebook, Instagram sau TikTok, aceasta devine, din punct de vedere legal, proprietatea companiei care administrează platforma.

Chiar dacă imaginea este ștearsă ulterior, ea poate rămâne stocată în serverele respective sau poate apărea în continuare în rezultatele motoarelor de căutare. Iar în unele cazuri, alte persoane pot salva fotografia și o pot utiliza ulterior fără acordul celui care a publicat-o inițial.

- Publicitate -

Fotografiile care ne pot pune în pericol

Specialiștii avertizează că anumite tipuri de fotografii sunt mai riscante decât altele. În această categorie intră imaginile în care se vede clar fața unei persoane, cele în care cineva este îmbrăcat sumar sau apare în ipostaze indecente, precum și pozele realizate în locuri ușor de recunoscut – acasă, la școală sau în alte locuri pe care copilul le frecventează frecvent.

De asemenea, imaginile în care apar membri ai familiei sau prieteni apropiați, fără acordul lor, pot genera probleme legale și pot expune alte persoane unor riscuri similare.

Astfel de postări pot duce la hărțuire online, furt de identitate sau chiar amenințări directe. În multe cazuri, imaginile ajung să fie folosite abuziv, fie pentru crearea de conturi false, fie în scopuri care pot afecta reputația și siguranța celor implicați.

- Publicitate -

Riscuri care depășesc mediul virtual

Pericolele din mediul online nu se limitează doar la comentarii neplăcute sau la distribuirea fără permisiune a unei imagini. Există cazuri în care fotografiile postate public au fost folosite pentru hărțuire, șantaj sau chiar pentru localizarea persoanei în viața reală.

Hărțuirea online sau bullying-ul se manifestă adesea prin mesaje repetate, insistențe nejustificate sau comportamente care creează disconfort psihologic. În alte situații, imaginile compromițătoare pot fi folosite pentru șantaj, obligând victima să facă ceva împotriva voinței sale sub amenințarea publicării pozelor. Tot aici se încadrează și mesajele cu tentă sexuală primite de la necunoscuți sau cererile de favoruri inadecvate.

Un alt risc major este furtul de identitate, când alte persoane folosesc imaginile și numele cuiva pentru a crea conturi false. De multe ori, aceste conturi pot fi folosite pentru a înșela alte persoane sau pentru a distribui conținut dăunător.

- Publicitate -

Dezvăluirea detaliilor personale online poate afecta și siguranța din viața reală. Faptul că se publică poze cu locurile pe care le frecventăm, cu adrese sau detalii din locuință, poate oferi informații utile celor cu intenții necurate.

Cum putem rămâne în siguranță online

Specialiștii în siguranță digitală recomandă câteva măsuri simple, dar esențiale, pentru protejarea identității în mediul online.

În primul rând, fotografia de profil ar trebui aleasă cu grijă. Ideal ar fi să fie o imagine simbolică, care să nu permită recunoașterea ușoară a persoanei, mai ales în cazul minorilor. Totodată, este bine să evităm folosirea numelui complet și să optăm, în schimb, pentru o poreclă sau o variantă prescurtată.

- Publicitate -

Setările de confidențialitate trebuie verificate constant, pentru a ne asigura că doar prietenii pot vedea conținutul publicat. Înainte de a accepta o cerere de prietenie, e recomandat să ne întrebăm cine este acea persoană, de ce dorește să ne urmărească și dacă există riscul ca informațiile noastre să fie folosite abuziv.

În cazul în care cineva ne face să ne simțim inconfortabil, putem apela oricând la instrumentele de raportare disponibile pe fiecare platformă, precum Facebook Report în cazul platformei Facebook.

Un aspect esențial este evitarea transmiterii pozelor intime, chiar și în conversații private. Chiar dacă mesajul dispare după 24 de ore sau este șters, imaginea poate fi salvată prin capturi de ecran. În situația în care cineva cere astfel de poze sau face propuneri nepotrivite, este important ca un adult să fie informat imediat.

- Publicitate -

De asemenea, trebuie evitate postările care arată exact unde ne aflăm. Check-in-urile, adresele sau locațiile publicate împreună cu fotografii pot deveni un pericol real, mai ales pentru copii și adolescenți.

Un exercițiu simplu de autoevaluare, recomandat de specialiști, este așa-numita „regulă a celor trei întrebări”: Ce aș gândi despre această fotografie peste cinci ani? Apare cineva care nu mi-a dat acordul? Pot primi mesaje nepotrivite dacă public această imagine?

Timpul petrecut online: aproape jumătate din timpul zilnic de veghe

Ce mai relevă studiul, și este foarte important pentru părinți, este faptul că, într-o zi obișnuită de școală, trei din zece copii recunosc că petrec mai mult de șase ore online. În weekend sau în vacanțe, proporția crește la cinci din zece. Practic, mulți dintre ei ajung să fie conectați la internet o treime sau chiar jumătate din timpul în care sunt treji.

- Publicitate -

Aceste cifre ridică semne de întrebare serioase despre impactul mediului virtual asupra dezvoltării copiilor. Recent, Asociația Pentru Transparență în Comunitate a demarat un proiect județean, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, cu scopul de a informa părinții despre pericolele ascunse ale lumii digitale.

Jurnaliști, psihologi, specialiști IT dar și reprezentanți ai Poliției Prahova au vizitat mai multe școli din județ în ultimele două luni pentru a discuta deschis cu părinții copiilor de gimnaziu despre pericolele din online și despre soluțiile practice pentru protecția acestora pe internet.

Proiectul Asociației Pentru Transparență în Comunitate, intitulat „Online-ul pentru copii, între pericol și resursă”. va continua în școlile din Prahova și după sărbătorile de iarnă.

Dacă esti părinte sau profesor și te interesează tema, vizitează site-ul www.aptc.ro sau scrie-ne la [email protected].

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -