Primii 100 de copii au primit ghetuțele călduroase, în cadrul campaniei „Încalță un copil pentru iarnă”, derulat de Asociația Veritas pentru oameni, din Blejoi. Proiectul continuă până în apropierea Crăciunului, fiind indentificate alte 50 de suflete necăjite, pentru care o pereche de încălțăminte cu care să traverseze iarna constituie cel mai frumo cadou de sărbători.
Ghetuțele călduroase au ajuns și la Denisa, Ana și David. Trei copii nevinovați, care au în comun un singur numitor: sărăcia din cauza căreia duc o copilărie pe care niciun suflet nu o merită. Sunt patru copii îngrijiți pe cât se poate și care, în ciuda lipsurilor de toate felurile, nu au abandonat școala.
Citește și: Asociația Veritas lansează campania „Îmbracă un copil pentru iarnă”
„Denisa are 13 ani și încă 5 frățiori care locuiesc în vârful unui deal, aproape de pădure, în satul Slavu. În fiecare zi merg pe jos, până la școală, pe un drum de pământ. Când plouă se luptă cu noroaiele, iar când ninge se afundă în zăpadă.
Ana și David locuiesc la ieșirea din satul Pleașa. De fapt, căsuța lor, un mic container, este chiar într-un crâng, mult prea departe de ceilalți copii. Drumul este așa de rău încât puțini se încumetă să intre pe el. Pentru a ajunge la școală trebuie să meargă pe drumul de țară în fiecare zi”, povestea, în urmă cu ceva vreme, coordonatorul proiectului, Savu Isvoraș, de la Asociația Veritas pentru oameni.




Alte 97 de suflete sărmane au primit și ele bucuria Crăciunului un pic mai devreme. Ajutoarele Moșului, voluntari din cadrul Asociației, au ajuns în 12 localități proahovene și i-au încălțat așa cum se cuvine pe micuții a căror copilărie este una încărcată de griji și probleme.
Alătură-te și tu echipei faptelor bune! Fii, în continuare, „Moș Crăciun” pentru acești copii, anul acesta!
Donează direct în contul Asociației Veritas Pentru Oameni RO85BTRLRONCRT0CT0718501 sau prin contract de sponsorizare direcționează 20% din impozitul pe profit.
